Faliment în franci elveţieni

Cum să-ţi ajuţi puşculiţa să dea faliment când joci în deplasare? Foarte simplu: bunăoară, se ia una bucată om mare iubitor de yamiosenii dulci, cum sunt eu sau Călin, şi se pune într-o cofetărie simandicoasă, gen Sprüngli din Zürich. Se ia omul de mânuţă şi se duce frumuşel până în faţa faţa vitrinelor răcoroase cu prăjituri, iar acolo -dacă mai e nevoie- se arată cu degetul (exact pe dos cum ăia 7 ani de acasă zic să nu faci) fiecare fel, miorlăind „uite de-asta! Şi de-asta! Şi una de-asta” şi.. şi.. şi…”. La o asemenea cofetărie de fiţoşenii, Călin -om cu bun simţ- ar da înapoi, dar animăluţul ăla drăcesc din mine zbiară şi se agită şi dă din picioare mai rău ca pruncii turbaţi de la Super-Nanny, aşa că eu mă avânt cu curaj şi comand. Întâi doar o bucată de ruladă muiată în ciocolată, care să-i ţină de companie cafelei pe care doamna cu eşarfa înnodată savant mi-o aşează dinainte, alături de o ceşcuţă de frişcă, una de lapte şi un pahar înalt şi aburind de apă rece. Şi mă pun pe degustat. Înghiţitură cu înghiţitură, ba cafea, ba prăjitură, ştiţi cum alunecă pe gât în jos? Cu aceeşi rapiditate cu care alunecă bănuţii mei când îi vâr în puşculiţă. În tot acest timp, ţin o conversaţie mentală cu Călinul rămas afară, la porţiunile raţiunii, şi analizez negru pe alb, argumentând zaharos şi cu calorii la bord de ce-a meritat să sparg 15 franci elveţieni pe una bucată ruladă şi încă aproape 15 pe o cafea. Eu – care nu-s băutoare de cafea. La mesele vecine, elveţienii pur sânge se recunosc uşor după aerul degajat cu care-şi poartă hainele branduite, în timp ce turiştii sunt omuleţii zgomotoşi şi pe viteza „Repede-nainte”. Îmi termin cam iute prăjiturica, dar aş mai avea nişte cafea… înmoi linguriţa în ceşcuţa cu frişcă şi cotrobăi după dulcele alb, în timp ce privirea îmi lunecă iar spre vitrină… lungesc ţuguiat buzele ca Drăguşanca prinsă la interval, număr nişte tăviţe aliniate frumos, în timp ce creieraşul deja drogat de zaharicale refuză cu încăpăţânare să facă nişte elementare calcule matematice privitor la avuţia din portmoneu. Călinul imaginar tace şi el, şi cu zâmbet în colţul gurii, aşteaptă să vadă până unde mi-s pânzele albe. Apăi nu pănă departe, îmi zic scurt, ca omul ăla care a luat decizia vieţii lui şi care hop-ţop e iar în faţa vânzătoarei. Mai uşurez gentuţa de vreo 15 franci şi mă înapoiez la masă cu o ciupercuţă roşie din marţipan, glazurată şi rotofeie ca o după-masă de Ajun. Încarc linguriţa – bine că nu-i linguroi, mă gratulez eu inspirat- că prea repede s-ar sfârşi bunătatea asta!- şi îl îmbii pe Călinul din minte să ia o înghiţură – ţi-am zis io că face toate caloriile din lume! Io-io-io (îl rotunjesc pe „eu” şi-l pocesc în „io” – chestiile de bibliotecă nu-şi au locul la masa asta azi – iţindu-mi limba printre dinţi ca un diavol tazmanian în faţa prânzului îmbietor) Mai bem şi apă, mai luăm o înghiţitură şi tot aşa, refuzând cu îndârjire să vizualizăm porcuşorul puşculiţă care-şi plânge pierderea suferită. Ba pentru că mai are şi tentative de a-mi umbri bucata de fericire, îl şi ameniţ că o să vadă în curând şi alte dobitoace, gen cai verzi pe pereţi, dacă nu-mi dă pace! Şi mai gustăm din apă – Doamne, da’ bună-i!- şi mai servim din ciupercuţă – pfoai da’ cremoasă-i, şi tot aşa, până le-am dat gata, de parcă nici n-ar fi existat. Cu burtica pusă la cale, mă pregătesc să o tai din magazin. Îmi strâng încet mănuşile, fularul, pun căciula pe cap când – of, drăcie, da’ să plec la drum fără un poc mniculuţ de bomboane, cum zice bunicloanţa mea dragă? Nuuu, eu zic să mai facem oprire la tejghea şi să mai decartăm nişte bănuţi. Şi cum jucăm în deplasare, zic să luăm şi cadou pentru cei de acasă. Deci comandăm de-alea, de-alea şi de-alea şi plătim: 97 de franci. Buuun! Ieşim în stradă sfătuind Călinul imaginar să nu spună nimic, nu încă, şi ce să vezi? Chiar în faţă uşile de la „Massimo Dutti” sunt deschise larg. Călinul mă trage de mânecă să plecăm, eu nu şi nu, că numai o privire arunc şi gata, că uite, au reduceri la cămăşi şi blugi şi căciula aia e chiar mişto şi hiiiiiiii!!!! au şi cizme, ai văzut că au şi cizme? Numai o pereche să probez şi apoi plecăm!