Buletin de Ştiri pentru copii

A şti, ştiinţă, neştiinţă, ştiutor, neştiutor, ştiut, neştiut, (de) ştire. Când eram de-o şchioapă, mă căţăram în fiecare seară în braţe la tata şi mă uitam cu el la Actualităţi. Nu înţelegeam mare lucru la cei 5-6 ani ai mei, dar ştiu că puneam mereu întrebări de genul: „Războiul din Irak şi Iran o să vină şi la noi?”, „Dar Iran şi Irak sunt departe?”, „Dar copiii de acolo au ce mânca dacă e război?”, „Dar dacă tovarăşul Ceauşescu are multe conserve la fabrica asta pe care o vizitează acum, îl putem suna ca să trimită nişte conserve copiilor din Iran şi Irak?”, „Nu? De ce nu?”, „Nu înţeleg. Mai zi-mi, te rog, o dată, de ce nu?”. Şi întrebările curgeau după acelaşi tipar, în fiecare seară, în funcţie de subiectul pe care îl vedeam la Actualităţi.
De-a lungul anilor, ştirile au continuat să facă parte din viaţa mea, cu bune şi rele. Cumva, de-a lungul anilor, însă, m-a mirat puţinul interes pe care alţi copii şi părinţi îl acordau ştirilor. Le considerau ori chestii de oameni mari, ori chestii care nu au de-a face cu mintea unui copil. Mirarea mea – rămasă la stadiul de mirare cât am fost în România – s-a lovit de realitatea nemţească, de care am dat când m-am mutat în Germania. Nemţii nu doar că încurajează copiii să se uite la ştiri, dar au şi un program TV specializat pe ştiri şi actualităţi pentru cei mici. Kika TV – program ce aparţine de cele două programe naţionale, adică în traducere liberă, la noi asta ar însemna un copil al TVRului de la noi. Ce văd kinderii germani aici? De la documentare despre oraşele nemţeşti, muzee, şcoli şi prezentări de carte, desene animate, emisiuni în care sunt prezentate regulile de circulaţie, cărţi noi apărute la editurile pentru copii şi, evident, la ore fixe, au parte de ştiri. Am urmărit zilele trecute pe Kika TV un astfel de buletin de ştiri, cap-coadă, alături de o familie mixtă: ea poloneză, el neamţ din Köln, să aflu motivele pentru care, ei ca părinţi, încurajează copiii să vizioneze aşa ceva.
Prima ştire a fost despre posibilităţi de a-ţi petrece vacanţa în mod frumos şi utill, ideile prezentate fiind simple: excursie cu cortul în Alpi, un tur cu bicicletele în jurul lacului Konstanz, excursie la Marea Nordului – nu pentru cine ştie ce zile de plajă, ci pentru aerosoli, ski estival pe Mont Blancul francez ori ieşiri la scăldat la aşa zisele „See” nemţeşti, adică lacuri amenajate astfel încât să permită accesul familiilor cu copii. (În plus, mai au şi nişte minunate plaje cu nisip, încât ai impresia că eşti pe litoral, chiar de copacii bătrâni ce-ţi dau o umbră generoasă sunt stejari şi carpeni, nicidecum palmieri). A doua ştire este cu un angajat care, bolnav fiind de Hepatita C şi primind tratament, beneficiază de confidenţialitate din partea medicului şi a personalului medical. Materialul conţine incluziv o serie de benzi desenate, în care personaje colorate arată cât de importantă este păstrarea confidenţialităţii. A treia ştire este cu avionul 4U 9525, aparţinând companiei Germanings, care s-a prăbuşit acum câteva luni în Franţa. Se insistă pe ultimele minute de zbor, de ce nu a putut pilotul să deschidă uşa şi multe informaţii despre localizarea ieşirilor de urgenţă într-un avion. Ultima ştire e despre Nepal, familii care au rămas fără locuinţă în urma unui cutremur sunt prezentate locuind într-un într-un camping de urgenţă, în corturi, trăind din ajutoare alimentare.
Iar la final, vin comentariile partenerilor mei de vizionare: „Da, îmi încurajez copiii să urmească ştirile. Uite, vezi, acum cu o astfel de ştire, cea cu Nepalul, sunt ţinuţi la curent cu se întâmplă în lume. Vreau să ştie, să nu creadă că pot avea orice. Dacă noi aici le putem oferi vacanţa în Alpi, vreau să o aprecieze şi să înţeleagă că undeva, într-un colţ de lume, un alt copil apreciază o tartină cu gem. Vreau să înveţe ce înseamnă realitatea, să o înţeleagă. Vreau ca fata (6 ani) şi băiatul meu (8 ani) să aibă acces la informaţie, să aibă habar pe ce lume trăiesc”, îmi explică Hans (36 de ani), în timp ce soţia Gabriela (33 de ani) îl completează: „Ei primesc nu doar informaţia brută, uite, de exemplu asta cum că acel avion s-a prăbuşit şi că au murit oameni, ci şi informaţii utile pentru ei – unde se află ieşirile de urgenţă într-un avion. Sau învaţă că beneficiază de confidenţialitate la medic şi că, indiferent care e boala unui om, informaţia este în siguranţă în cabinetul medical, neexistând riscul ca bolnavul să fie discriminat de cei din jur. Iar ştirile sunt într-un limbaj accesibil vârstei lor, odată ce ai 5-6 ani, pricepi ce este explicat acolo”.. Pricepi, într-adevăr. Şi pricep şi eu că au dreptate germanii să îşi încurajeze copiii să stea cuminţi la ştiri. Nu e doar de educaţie „tempo-spaţială”, adică de a-i face pe cei mici să stea liniştiţi, într-un loc 10 minute, ci de mult mai mult. E vorba de a forma într-un mod frumos caractere. Mai în joacă, mai în serios, kinderii rămân cu lecţia învăţată, mai ales că învăţarea are jocul ca şi componentă. Şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut şi reacţia celor doi părinţi, dar şi ştirile germane. Aşa, mai pe înţelesul copiilor.