Exerciţiu de lectură

1 Aprilie 1943 nu aduce ghiduşii şi glume pentru jurnalistul John Easley şi soţia lui Helen, ba dimpotrivă. Neputinţa de a avea copii, dorinţa ei de a ţine în braţe un prunc îl fac pe John să plece corespondent într-un război care va lăsa cicatrici adânci pe scoarţa întregii planete. După ce avionul în care era se prăbuşeşte deasupra insulelor Aleutine, între Alaska şi Japonia, jurnalistul descoperă că el şi un tânăr soldat sunt singurii supravieţuitori. Un Robinson Crusoe şi un Sâmbătă pierduţi pe o bucată de pământ fără nicio urmă de vegetaţie, în mijlocul iernii. O bucată de pământ unde, într-o parte a ţărmului, japonezii au un sat militar format din bărăci şi de unde supraveghează orice mişcare făcută pe uscat ori pe mare. Şi când foamea şi frigul muşcă din carne, nu-ţi rămâne decât să-ţi ascuţi instincte animalice demult îngropate în adâncul fiinţei umane şi să lupţi să prinzi ziua de mâine. Şi când moartea îţi răpune camaradul de temniţă insulară, de ce anume te agăţi ca să nu-ţi pierzi minţile când te îmbraci, de frig, în hainele şi în bocancii lui? De masa de prânz formată din moluşte? Din cina pe care brusc ţi-o oferă un câine rătăcit din satul japonezilor şi pe îl omori cu mâinile goale, ca să îl mănânci crud şi pe-a den-tregul, fiindcă nu ştii când ar putea fi următoarea masă? De ce anume te-ai agăţa să nu o iei razna?
Să rămâi cu minţile întregi când nu mai ştii nimic de cel pe care îl iubeşti e crunt, aşa că te iei şi pleci în Alaska să îl cauţi. Şi nu poţi pleca oricum, e interzis din cauza afurisitului de război, dar tu faci pe dracu-n patru şi te duci, ştiind că el nu e mort, aşa cum încearcă toţi să te convingă, el e acolo şi are nevoie de ajutor. Şi pleci ca şi dansatoare de cabaret, suporţi rânjete animalice şi pipăieli groteşti cu privirea, scapi de un viol şi treci de la insulă la insulă cu gândul că pe următoarea dai de el.
Tot când izbucneşte războiul, Carolyn decide să urmeze exemplul fratelui mai mare şi să se înroleze in RAF – Royal Air Force. Odată ce părăseşte idilicul sătuc britanic dă peste ororile lăsate în urmă de bombardamente, orori reflectate mai ales în pierderi de vieţi omeneşti. Cum e să te îndrăgosteşti la 18 ani de un ofiţer cu maniere de catifea şi cum e să afli că a fost omorât într-un zbor de recunoaştere deasupra Germaniei? Cum e să te zbaţi să treci teste, examene şi propriile frici şi coşmaruri pentru a deveni un bun ofiţer femeie, în RAF, ca să ajuţi echipaje întregi să se pregătească pentru raiduri deasupra Europei în flăcări? Şi oare cât de greu e să-ţi impui să nu mai repeţi greşala de a-ţi lăsa inima furată de alt pilot care s-ar putea să rămână pierdut pentru totdeauna într-o misiune eşuată? Dar a te îndrăgosti e oare o greşală? De câte ori poate inima să iubească? Sau e voie să iubească şi în vremea războiului? Cu ce preţ? Cu ce trebuie să plăteşti pentru câteva săptămâni de fericire? Ce e mai greu de îndurat când primeşti plicul ce anunţă un deces: să nu ştii dacă e despre logodnic sau despre un frate sau sentimentul de uşurare că e unul şi nu celălalt? Oameni suntem şi-atunci, repet, să te îndrăgoşteşti în vremea războiului e o eroare? Până la urmă, ai doar 18 ani…
…şi e 1942 şi întreaga Anglie e în război. În ziua în care îşi serbează majoratul, Mary află că logodnicul pleacă în aceeaşi seară pe front. Să-i facă pentru ultima dată cu mâna, să-l petreacă până departe cu privirea, fuge la gară de cum se lasă înserarea, trecând peste interdicţia părinţilor. Pe drumul de întoarcere spre casă, bombele cad din cer ca o ploaie urâtă peste oraşul micuţ, lăsând în ruine străzi întregi. Printre casele distruse este şi cea a lui Mary. Printre cadavrele scoase de sub dărămături se numără şi cele ale părinţilor ei. Singurul care supravieţuieşte nopţii de coşmar este un cufăr vechi, ce conţine o taină: un jurnal care spune povestea unei bebeluş din flori, pe care un pastor şi soţia lui l-au adoptat cu 18 ani în urmă. Însă gestul omenos şi plin de iubire făcut de pastor nu este dublat de aceleaşi sentimente din partea soţiei lui, aşa că fetiţa e tratată cu răceală ani în şir. Şi totuşi, i-au fost părinţi. Şi totuşi i-au fost aproape. Iar după noaptea de bombardamente şi coşmar s-au dus pentru totdeauna. Sau poate coşmarul începe doar acum?
De fapt, ce v-am povestit mai sus sunt trei subiecte de carte sau altfel spus, incursiuni în trei cărţi: “Totul va fi pierdut” (All this will be lost) – Bryan Payton, ”Măcar încă o zi” (Just one more day) – Jessica Blair şi “Cât suntem departe” (While we are apart) – Ellie Dean.
Pe scurt, vă propun un exerciţiu de lectură pe care să îl croiţi pe sufletul şi gusturile proprii. Luaţi două sau trei cărţi a căror acţiune să fie plasată cam în acelaţi timp, dar în colţuri de lume diferite. Citiţi, delectaţi-vă, comparaţi, întrebaţi-vă, documentaţi-vă, dar mai ales savuraţi. Vedeţi ce era, cum era, ce fel de oameni umpleau locurile şi ce fel de gânduri le umpleau sufletul. Garantez că face toţi banii. Citiţi cărţile în paralel sau pe rând, după cum vă place şi vă vine bine. Doar citiţi. Ca bucurie de vacanţă, o să vă fie tare frumos.