Straight sau gay – mi-e absolut egal

De când sunt plecată peste graniţă, dau mereu peste cupluri gay. Vorba vine, dau – este un fel de-a spune că văd cuplurile astea, că ele nu se ascund şi că e bine. Aşa cum e. Pe văzute. Cumva, cuplurile gay există în România, dar relaţia lor e ascunsă de ochii celorlalţi de parcă ar fi ceva de condamnat, când, de fapt, nu e. În primul an de facultate, la Cluj, aveam un amic gay. Se ascundea el şi ascundea relaţia cu un alt bărbat ca pe o boală, o boală dureroasă care îl măcina, când de fapt ceea ce îl rodea crunt era privirea tăioasă, rânjetele strâmbe, mănunchiul de opinii şchioape ale unora din jur. Nu ştiu câţi au fost cei din jur, dar după suferinţa din ochii amicului meu şi cunoscând uneori extremele în care ne avântăm orbeşte, noi, poporul român, înclin să cred că erau multe. Prea multe, când de fapt a fi a gay şi a fi „straight” sunt două chestii egale. Oamenii ăştia nu sunt nici duşi cu pluta, nici suferinzi de vreo boală, sunt absolut oameni ca mine. Ca tine. Ca restul. Să fii gay nu e o chestie care să ţină de preferinţe ori cu care să te scoli în cap dimineaţa. E ceva cu care te naşti, dar categoric nu e o boală şi nu e o anormalitate. OMS a renunţat cu peste 30 de ani la o a vedea ca pe boală, aşa că la fel cum eu am dreptul să ies în oraş şi să mă ţin de mână şi să mă pup şi să intru în restaurant cu prietenul/iubitul/soţul meu, la fel şi cei gay au toate aceste drepturi. By the way, am văzut anul trecut într-un restaurant din Zurich un cuplu gay care m-a impresionat cu romantismul lor. Iar în Frankfurt, anual, este o sărbătoare de amploare, aproape la fel de importantă în calendarul evenimentelor ca Zilele Oraşului dedicată cuplurilor gay. Nu e nimic special, e la fel ca o altă sărbătoare dedicată celor care au animale de companie, ori bikerilor ori whatever. Adică e o chestie normală, dedicată unor oameni absolut normali. Asta îmi doresc să văd acasă, normalitate. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu zic că peste noapte trebuie să fie pline toate trotuarele din România, blocurile ori satele de cupluri gay. Nu, zic doar că acolo unde aceste cupluri există, au aceleaşi drepturi ca şi mine şi ca tine, iar atâta timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile celorlalţi, pot şi sunt liberi să îşi manifeste sentimentele cum vor. E o chestie ce ţine de diversitate, la fel cum tot despre diversitate vorbim şi când avem de-a face cu perechi în care ea are 20 de ani, iar el 60 sau invers ori cu cupluri mixte, ea româncă – el maghiar, ea din Secuime – el din Constanţa, ea chinezoaică – el arab. Sunt româncă, iar prietenul meu e neamţ sadea şi ne e bine aşa cum suntem, iar asta nu înseamnă că suntem ciudaţi ori anormali. La job, am colegi care fac parte din familii mixte sau gay şi le e şi lor bine şi la fel, sunt perfect ok aşa. Nimeni nu-i arată cu degetul, nimeni nu-i bârfeşte, nimeni nu trece trotuarul când îi întâlneşte pe stradă. Şi libertatea asta dublă – de exprimare şi de înţelegere – o doresc şi la mine acasă, între graniţe româneşti. Discriminarea doare al naibii de tare şi o spun ca un om care a simţit-o pe propria piele în România, mai mult ca oriunde altundeva. Pentru că am un handicap care mă face să port în orice anotimp cizme înalte, am auzit mai ales vara comentarii răutăcioase şi în Bucureşti, şi în Cluj şi pe străzile din Zalău. Şi le-am dispreţuit întotdeauna micimea şi josnicia şi – cu tot tradiţionalismul-îngustimea-motive nşpe mii – nu le-am înţeles. Aşa cum nu am înţeles niciodată răutăţile, părerile încuiate, îngustimea judecăţilor de valoare – cică! – emise de unii ori alţii vizavi de persoanele gay. Nu emit aici gânduri emfazate, nici nu mă erijez în cine ştie ce moralist. Şi nici părerea nimănui nu intenţionez să o schimb. Mi-e absolut indiferent ce cred unii şi alţii. Vedeţi, e atât de mare lumea asta, încât chiar cred că avem cu toţii loc în ea, iar unde unii tadiţionalişti ori fundamentalişti ar vedea un Turn Babel, eu văd doar o bogăţie şi o diversitate de la care chiar avem ce învăţa. Apropo, m-am documentat pentru acest material, iar Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut în 2008 drepturile minorităţilor sexuale. Din cele peste 190 ţări din lume, 97 au fost sponsori ai propunerii respective, iar România s-a aflat în rândul acestor state. Aşa că hai să fim straight şi să dăm cuplurilor gay aceleaşi drepturi pe care le dorim şi în farfuria noastră.