V-am mai mărturist, printre rânduri sau pe faţă, că iubesc cărţile. Le iubesc aşa, în stare pură, abia scoase din tipografie şi încă mirosind a tuş şi cerneală, sau le iubesc în format digital, numai bune de ascuns în buzunar pe un Kindle care să te însoţească unde nici cu gândul nu gândeşti şi unde chiar numai minunea aia cu litere şi cuvinte te poate scoate din plictiseală. Iar Târgul International de Carte din Londra a fost balsam pentru sufletul meu, care tare s-a bucurat să alunece printre rafturi ori standuri cu cărţi care de care mai ispititoare. Dar uite că Târgul ăsta a fost şi prilej de a răspunde la o întrebare venită din senin, de la o cunoştinţă peste care am dat întâmplător într-un colţ de sală. Ce mai citesc? Păi îl citesc pe Jaroslav Hasek, „Behind the lines”, am răspuns automat, doar ca să mă trezesc cu un răspuns-recomandare probabil la fel de automat: Ah, dragă, tot decadentă ai rămas! De ce nu încerci şi tu ceva stylish şi absolut nou, ca „50 shades of grey”? Chiar aşa, de ce nu-l citesc? Păi să vedem. În primul rând – ca să pornim de la răspunsul-recomandare al cunoştinţei – eu nu-l consider pe Hasek decadent, iar eu nici atât nu mă văd înscrisă în curentul cu pricina. Cei care îl cunosc pe Hasek ştiu, desigur, că a fost un scriitor satiric şi umorist, pentru ceilalţi, precizez că romanul lui satiric antimilitarist „Peripeţiile bravului soldat Svejk” este de notorietate mondială. Apoi acele „50 shades of grey” sunt prea mult trecute din gură-n gură, prea au ajuns ca o dietă hollywoodiană, pe care dacă n-o încerci, nu eşti cool, chic sau n-ai vână. Şi pardon să-mi fie, chestia asta mie îmi sună a efect de turmă, de care o să mă lipsesc glorios, deşi ne aflăm în plin sezon ovin, când mielul mai ales e la mare căutare. Să rămân, zic, eu cu ale mele şi cu mieii mei, care la fel ca păsările şi piticii mei închipuiţi pot să se limiteze în continuare la a zburda fericiţi pe câmpii toată primăvara şi apoi toată vara şi toamna, ba şi iarna dacă aşa au ei setat dorul interior. Ce văd eu că se întâmplă acum cu nuanţele astea create de E.L.James este exact ce am simţit că se întâmplă acum câţiva ani cu „Memoriile unei Gheişe”, a lui Arthur Golden, ori cu „11 secunde” a lui Coelho, atunci când Coelho abia apăruse prin librăriile româneşti. Un efect cam hăbăuc de turmă, gen dacă le-a plăcut la zece, e musai să citeşti şi să bifezi că ţi-a plăcut şi ţie. Să nu mă înţelegeţi acum greşit. Nu zic că o carte supusă acestui efect nu ar merita să fie pusă acolo, în linia întâi a bifărilor şi a exclamaţiilor de încântare mai mult sau mai puţin mimată. Ce-mi displace mie profund este tocmai impulsul ovin de a ne înscrie toţi pe aceeaşi bandă de mers, de parcă nu ar exista alte căi şi rute ocolitoare. Iar eu asta iubesc când e vorba de lectură. Că ocoleşte admirabil de frumos, că până să mă ducă pe mine, care-s acum în Londra, la New York, mă face să trec prin 1001 de poveşti frumoase, să zbor sau să mă înec în nodurile puse în gât la fiecare rând cu dublu sens. Iubesc cărţile cu aceeaşi patimă cu care iubesc fuioarele lungi de ploaie tocmai pentru că-mi oferă lumi nebănuite şi neînţelese, dar atât de variate încât, pentru mine, când păşesc într-o librărie sau bibliotecă, încântarea mi se cuibăreşte în suflet şi priviri ca la ea acasă. Şi ştiu că pot să aleg. Dacă dimineaţa asta am chef de Hasek, poate după-masă îl iau în geantă pe Houellebecq şi poate seara, în loc să sar în pat, sar în balon cu Jules Verne ori mă fac un „Mic Prinţ” ca să fiu copil şi să văd lumea de sus. Pentru că ştiţi ceva? De gustibus non est disputandum, cum ziceau romanii, iar în literatură e absolut la fel. Important e să citeşti şi să te simţi confortabil făcând asta. De aia surâd fericită când văd oameni citind în metrou ori în gări, pe stradă ori în parc. Şi nu îi judec, fie că citesc o carte, un ziar, o revistă sau ceva pe Kindle. Repet clar, scurt şi pe româneşte: gusturile nu se discută, dar cu siguranţă mintea aia care citeşte devine cu 2 secunde mai informată, mai deşteaptă şi mai calmă. Pentru că o minte ocupată cu lectura va avea nu doar înţelegere mai mare spre a NU face tâmpenii, dar şi mai puţin timp pentru ele. Şi, oh, într-un an de graţie mâncat de atentate, proteste şi războaie, nu credeţi şi voi că merităm şi că ne putem oferi ceva mai bun? Pentru că eu cred. De aia, primăvara asta uitaţi de 50 de nuanţe gri, în jur sunt n-şpe mii de nuanţe de roz, verde, auriu, purpură, lila ori oranje, mai ales când vorbim de literatură.

niciun comentariu