R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Iuliu Maniu „a stat cu satul la masă”

comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_5Și în acest an, marele om politic Iuliu Maniu, a fost pe buzele și în gândul celor prezenți la evenimentul de comemorare de la Bădăcin. Cu toții ne-am amintit de marea personalitate sălăjeană care a marcat un capitol important al istoriei țării noastre. El, Sfinxul, a adunat, ca în fiecare an, un număr mare de oameni în jurul amintirii lui. El care a fost cel mai de temut adversar politic, datorită verticalității și rigorii de care a dat dovadă pe parcursul celor 56 de ani de carieră politică, acum, într-un moment destul de îndepărtat de la moartea lui, dar totuși, existent, este respectat, iar în fața realizărilor lui se apleacă cei mai înalți urmași vrednici ai lui, atât oameni politici și oficialități, cât și oameni simpli care înțeleg, poate, cel mai bine, ce a fost cu adevărat Maniu, neavând filtre inoculate.
Toată activitatea de ieri, 8 februarie, a pornit cu celebrarea Sfintei Liturghii, amintind de modelul pe care ni l-a lăsat Maniu. Un model de om drept, care a lăsat normele moralei creștine să-i ghideze cei 80 de ani ai vieţii. Slujba a deschis sufletele celor prezenți pentru a putea pătrunde acolo, în locul în care Iuliu Maniu a simțit dragostea pentru țară. Preoții care au oficiat au fost Vicarul Foraneu al Silvaniei, Gheorghe Țurcaș, parohul din Bădăcin, Cristian Borz, și preotul Marius Crișan. După liturghie, a fost ridicat un parastas în memoria Sfinxului, care, din nou, i-a adunat pe toți în jurul flăcării care a ars atât de puternic în sufletul lui Maniu, atunci când a fost închis și torturat în temnițele comuniste.

„Cerne, Doamne, liniștea uitării peste nesfârșita suferință”

comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_9După acest moment emoționant, am coborât în locul în care este conservată o parte din viața marelui om politic, și anume muzeul de la demisolul bisericii. Obiectele lui și toată istoria expusă pe pereții muzeului au fost martorele unui simpozion la care au luat parte oameni de seamă, dar și simpli săteni. Aici, au transmis mesajele lor Directorul Executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, Ion-Andrei Gherasim, monograful familiei Coposu, Marin Pop, fostul paroh Greco-Catolic al Bădăcinului, Gheorghe Țurcaș, primarul orașului Șimleu, Septimiu Țurcaș, stră-strănepoata lui Iuliu Maniu, Livia Boilă, iar gazda, care a și moderat întregul moment, a fost preotul paroh Cristian Borz. La finele simpozionului, celor prezenți li s-a oferit un prilej prin care să mediteze la versurile cântecului „Rugă” compus de Corneliu Coposu, continuatorul lui Iuliu Maniu. Acest cântec exprimă suferința imprimată și resemnarea că Dumnezeu va așterne pacea peste „ogorul năpădit de ură”.
Chiar și vremea a cernut lacrimile sale albe pentru cel care a murit izolat, într-o celulă rece. Loviți pe fețe de biciul aspru al vremii, ne-am îndreptat pașii spre Căminul Cultural din sat, într-o stare de melancolie și zbucium interior. Acolo, ne-am așezat cu toții la masă, urmând să asistăm la un program artistic susținut de Corul din Bădăcin, Grupul folk și Clubul Elevilor din Șimleu Silvaniei. Înaintea programului artistic, a urcat pe scenă copreședintele Alianței pentru Restaurarea Monarhiei, Marilena Rotaru, și președintele Alianței Civice din România, Constantin Marțian, fiecare ținând un scurt discurs. A urmat, mai apoi, prezentarea proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, care se află într-o stare avansată de degradare. Acest ultim moment a adus tăcere în sală și o licărire de speranță că poate, cândva, cumva, vom putea salva acest monument.

Bădăcin, un loc atât de sfânt al acestui neam, dar din păcate atât de uitat

comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_2„Eu am venit cu sufletul deschis, pentru mine, ziua de ieri este una dintre cele mai importante din viața mea, pentru simplul motiv că am participat la manifestările de la Bădăcin, un loc atât de sfânt al acestui neam, dar din păcate atât de uitat. Când spun uitat, mă gândesc la faptul că nu numai eu, cred că fiecare român are datoria morală să facă tot posibilul, așa cum se spunea la un moment dat „Donați un leu pentru Ateneu!”, să doneze fiecare ceva din puținul pe care îl are, pentru ca această casă care este într-o stare avansată de degradare, a marelui Iuliu Maniu, să fie refăcută așa cum își dorește acest inimos părinte Cristian Borz, de atâta timp. Am plecat cu speranța de acolo că Dumnezeu ne va ajuta să refacem casa, cu toții, și aici nu mai contează că suntem țărăniști, liberali sau din alte partide. Aici contează să ne gândim că Maniu a făcut România Mare, că a fost de trei ori prim-ministru al acestei țări și că tot ce a făcut el cu modestie, a făcut pentru poporul său, și datoria noastră, a tuturor, este să lăsăm disputele și să ne gândim că există un loc în România care merită toată atenția noastră, prin această donație pe care trebuie să o facem fiecare. Faptul că am văzut foarte mulți tineri la Bădăcin, care l-au omagiat pe Iuliu Maniu, n-a fost decât o speranță că generația tinerilor nu este cea care acum este atât de hulită, pentru că generația elitei noastre vine de la sat. Și dacă de la sat am putea să construim, ar fi extraordinar. (…) Județul Sălaj, pentru mine este un loc aparte (…) care a dat naștere unor iluștri oameni (…), întotdeauna voi veni cu mare în drag în acest județ, întotdeauna mă voi pleca în fața jertfei înaintașilor noștri (…)”, a declarat Directorul Executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, Ion-Andrei Gherasim.

  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_5
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_9
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_2
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_1
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_3
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_4
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_6
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_7
  • comemorare_iuliu_maniu_badacin_salaj_8


3 comentarii

  1. Zăgan Vichente says:

    Sunt foarte istorice aceste întruniri cu ocazia diverselor evenimente din Partidul nostru Dar ce facem că acum Partidul este alui Pavelesc legal cu ştampilă şi sediu central.De ce a nu acţionaţi în justiţie pentru clarificarea situaţie dezastruoase în care a ajuns partidul nostru.DE ACEI A CRED CĂ O INTREVEDER CU iohannis este absolut necesară pentru explicaţii istorice şi ce relaţii bune erau între români şi saşi pe vreamea lui Iuliu maniu.

  2. Me says:

    N-aş acuza pe nimeni pentru absenţă. I-aş acuza pe aceia care au fost în decursul anilor şi au făcut promisiuni legate de restaurarea conacului Maniu, dar aceia chiar nu mai trebuie băgaţi în seamă. Şi-au dat arama pe faţă de prea multe ori.
    Felicitări părintelui Cristian Borz şi colaboratorilor care fac acest eveniment tot mai amplu de la an la an!

  3. momarlan says:

    Rusine guvernantilor si parlamentarilor ca nu s-au ostenit sa se deplaseze la Badacin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *