Sala s-a umplut ochi de fețe bisericești, pasionați de istorie și oameni de cultură interesați de tema conferinței „Reforma religioasă și românii câteva semnificații“, și curioși să vadă dacă acad. prof. univ. dr. Ioan – Aurel Pop a adus la Zalău Istoria Transilvaniei în trei volume. Explicația a venit simplu și firesc în cadrul sesiunii de întrebări, când istoricul a spus publicului povestea celor trei volume, pe care le-a coordonat și a cărui prim volum a apărut în 2003, iar cel de al treilea, în 2009. Volumele s-au epuizat de mult și lumea nici măcar nu prea a știut de ele, pentru că de obicei își lansează volumele simplu, în mijlocul studenților. Dar pentru că recent a acceptat să participe la emisiunea fostului său elev Rareș Bogdan și a vorbit despre Istoria Transilvaniei în trei volume, la televizor, lumea a început să le tot caute prin librării. „Dacă aș avea acum 5.000 de volume din Istoria Transilvaniei le-aș vinde într-o clipă, și m-aș îmbogăți peste noapte, dar nu le am și până aș reuși să scot vreo sută de volume ar trece și valul ăsta cu oameni care vor Istoria Transilvaniei“, a explicat istoricul. Una peste alta, Istoria Transilvaniei, cu care a venit la Zalău pentru a doua oară și pe care o semnează alături de Ioan Bolovan, este mult mai accesibilă publicului larg, fiind și pe înțelesul celor care nu sunt istorici de meserie.
Ioan Aurel Pop a captat publicul până în ultimul moment și dacă timpul i-ar fi permis-o, oamenii din sală l-ar fi reținut mult mai mult cu tot felul de întrebări.
Istoricul a fost, de altfel, prezent și anul trecut la Zalău, când le-a vorbit celor prezenți despre „Abordarea trecutului românesc – controverse contemporane” și și-a lansat volumul „Istoria Transilvaniei”- Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan (Editura Centrului de Studii Transilvane și Editura Eikon)
Conferința din această săptămână a făcut parte din seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, în organizarea Episcopiei Sălajului în parteneriat cu CCAJS.
Prof. dr. Ioan – Aurel Pop, membru al Academiei Române, este din 2012 rector al UBB, iar din 1992, director al Centrului de Studii Transilvane, fiind autor a peste 50 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici, prefeţe etc. în volume separate şi reviste de specialitate şi publicaţii de cultură.
Pacat ca nu s-a popularizat suficient aceasta manifestare… poate data viitoare…