• Grădinița, ce dor le e unora de grădiniță! Chiar și hoților. Asta se vede chiar și de la Magazin, acolo unde Florin, nostalgic și el, scrie despre hoţul cu dor de grădiniţă. Atâta tot că nu știe cu exactitate ce căuta el acolo. Ce se știe, adică ce știe Florin, e că odată cu ghinionul, s-a declanşat şi sistemul de alarmă. Ori invers. Acuma, văzând nedumerirea lui Florin, am studiat astrele, care, ridicând din umeri, au zis că el, hoțul, ar fi putut să încerce să fure ceva de la grădiniță, că asta fac hoții. Totuși, ar mai putea fi niște variante, și anume hoțul e colecționar de pamperși, iar la grădiniță, se știe, se folosesc și pamperși. Ori, din cauza lu’ nostalgie, hoțul a vrut să mai doarmă o dată în pătuț, cu degetul în gură, încercând să silabisească corect, evident, după ce ghinionul îl trezește, următoarea propoziție: “Hoțul citește ziarul”, așa, ca variante pentru știrea de senzație din Magazin.
• Cristina, cea de la Sălăjeanul, e mai sigură pe ea. Așa că ne scrie, citeț, cu litere de tipar, cum că hoțul, din cauza lu’ alarmă, nu şi-a putut duce misiunea la bun sfârşit. Deci, clar, hoțul era acolo în misiune. Atâta tot că alarma nu știa. Da’, totuși, știrea nu e completă. Ce fel de misiune, însărcinare, cum ar veni, avea hoțul, și cine i-a dat-o? Doar nu e vorba tot de pamperși…
• Radio Cristian, Graiul: “Chiar dacă Fhoenix Șimleu a avut un obiectiv destul de îndrăzneț, s-a retras din campionat.” Fhoenix nu știa să zică Phoenix, rățușcă, rămurică. Cristian, da. El știe.
• Augusta, Augusta… Cum le încurci tu, câteodată. Nu-i nimic, că ce mi-e 9,14 (în titlu), ce mi-e 9,16 (în articol), atât cât zici că a luat managerul Spitalului Judeţean la concursul “Cine vrea să fie șef?” Că el a centrat, el a șutat, el a egalat scorul în meciul cu Magazin.
• Atenție, vine lecția de istorie! Eduard, deja cu experiență în ale istoriei din paginile Graiului, ne zice iar cu date, evenimente și altele din ăstea istorice. Și, uite așa, aflăm cum “La sfârşitul primului război mondial, în anul 1917, trupele care s-au retras au luat însă clopotele din biserică.” Bă, acuma, foarte foarte mulți ar citi asta la fel ca prețurile de pe etichetele hainelor, și ar încerca să vadă unde-i reducerea, așa că dă-le încolo de clopote. Alții, însă, care mai știu și ceva istorie, ar zice că războiul s-a terminat în noiembrie 1918, chiar dacă s-au mai caftit unii până în iunie 1919. Lasă, Eduard, noi știm că tu, de fapt, ai fi vrut să se termine războiul mai repede, să nu moară atâția oameni. Ce mai, ești un om bun, ce dacă la istorie încă n-ai trecut clasa…
• Radio Viorel, Graiul: “O femeie de 63 de ani zace noaptea pe trotuar”. Din cauza lu’ știre, zălăuanii au început să circule noaptea cu lanterna, să nu calce femeia care zace. Trotuarul, da, pe ăla îl calcă, fin’că trotuarul nu zace, el doar a fost pus acolo să fie călcat. Ori să se zacă pe el.
• Radio Augusta, Magazin: “Etapa zonală a concursului se desfăşoară în cinci centre din judeţ: Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Sîmnihaiu Almaşului.” Patru nu-i egal cu cinci. Da, dar nici cinci nu-i egal cu patru, așa că se pune că-i la fel.
• “Sălăjenii mor pe capete”. Ioana, așa-i că nu vine apocalipsa? Că nu vrem să murim pe capete, adicătelea ca muștele, adicătelea în număr foarte mare. Uite, dacă trebuie, o să citim Sălăjeanul în fiecare luni, că și așa e luni zi fără chef, numa’ să ne zici că ai glumit și că apucăm și următoarea ediție a ziarului. Ori, dacă trebuie, promitem că ne uităm și la teve. Numa’ să scăpăm cu viață.
• Eduard, să știi că localitățile nu-s totuna cu grădinițele, chiar dacă în Graiul e totuna. Recte “La cea de-a treia ediţie a concursului au participat copii din 35 de judeţe din România, dar şi copii din Ungaria, din oraşele Nefelejsc şi Cresa Manovar”, e cu strâmbăciuni. Că, de fapt, e vorba despre Grădinița cu P.P.Nefelejcs cu Cresa Manovar, Ocsa. Localitatea Ocsa din Ungaria. Bă, te pomenești că, de frica hoțului cu dor de grădiniță, grădinițele se fac că-s orașe… Chiar, Eduard, ție ți-e frică de hoț?
• Eeee, și vine vorba despre Nuți, recte “Elena noastră naţională”, așa cum o numește, tandru, Florin. În Magazin. Florin e crunt dezamăgit din cauza lu’ imaginea lu’ Nuți, care e “construită exclusiv pe augumentarea exacerbată a unor trăsături, prin haine scumpe, tocuri ameţitoare, machiaje exclusiviste indiferent de momentul zilei sau al nopţii.” Știu, pare complicat de citit, dar nu e chiar așa. Ori măcar să dăm aprobator din cap, să nu părem proști. Mai ales că bărbatul “apreciază firescul şi urăşte şocurile de imagine”, “din toată masa de făcături preponderent feminine din rândurile marilor nulităţi naţionale care râd tâmp seară de seară la TV”. Nu, liniștiți-vă… Dați doar din cap aprobator. Fin’că, altfel, vă vede Udrea “fata-băiata a politicii româneşti”, cea care îi place, chiar și așa, lui Florin, și degeaba o să vă dați masculi politicieni, că tot o să tremurați ca piftiile ascunși după spătare și nici pipi din picioare nu o să faceți, de frică şi laşitate. Deci, vreți să faceți pipi din picioare? Așa-i că vă place Nuți?
• Și pentru că le zice așa bine, îl lăsăm tot pe Florin să încheie, alegând praful de pe foile Magazinului, așa cum știe el: “Ştiu că sună trist, deprimant şi nedrept, dar vedeţi dumneavostră… nici nu ştiu cum să v-o spun: Chiar nu contaţi. Un zero barat are totuşi o formă, reprezintă ceva. Dumneavoastră? Nimic. Iată că o nouă filă de hârtie igienică este pe cale să se scrie în marea carte a durerii în cur de care suferă stăpânii faţă de români.” Nu… Nu vă gândiți la hârtia igienică, nici la marea carte a durerii în cur. Dați doar din cap aprobator.
• Bulină albă? Da. Avem una bucată. Și i-o dăm Ralucăi, pentru “Bacșișul salvator și mita inexistentă”, din Graiul din 11 mai.
No, Florine, mai razi?
PS Asteptam sectiunea “Comentezi?”