• „Ce te-ai face tu fără mine?!”, îi zice consoarta, în timpul bandajării celui care, tot ea i-a administrat un cucui în vârful capului. Florin, răspunsul bărbatului, evident, cititor al Magazinului, ar putea fi: “M-aş face celui căruia, ca să nu fie limba română cu cucui.” Asta ca să nu fie rău, chiar fatal de rău… Cât despre “Iar fotbal? Curăţă chiuveta aia puţin, ţi-ai lăsat barba peste tot. Mai bine n-o curăţai, aşa se curăţă? Du-te! Stai. Vino. Ridică şi tu capacul ăla…”, dragă Flo, asta-i cam nasol. Că asta cu lăsatul părului pe unde apuci, plus făcut piş-piş tot pe unde apuci, nu dă chiar bine, chiar dacă pentru un bărbat adevărat pişarea la nimereală pare un lucru de mândrie, semn că el, machoul, s-a însurat, nu s-a măritat, cum ar zice unii. Na, important e să nu fie fatal de rău.
• Deci, ce invitaţi puternici a avut Şimleu’! Bă, nu de oricare, ci din ăia care pot depune plăci comemorative lângă copac. Alţii, care nu prea pot, şi, de aia, Eduard nu-i deconspiră în Graiul, că nu pot, doar dezvelesc plăcile comemorative şi, eventual, depun coroane de flori sau alte cele. Asta, desigur, din cauza lu’ plăci comemorative.
• Şi dacă pe ăia care nu pot Eduard nu-i deconspiră, pe ăia care fac accidente, eee, cu ăia dă de pământ, de să fâlfâie paginile Graiului, nu alta. Ia, fiţi atenţi, că-i ca cum ar fi un test de inteligenţă: Cică era vorba despre un autoturism condus de Viorica Orțan, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care circula pe strada 9 Mai. Tamponarea a avut loc la intersecția străzii 9 Mai cu strada Crișan, chiar în fața Prefecturii, când Victoria Orțan i-a tăiat calea lui Paul Gaidoș. De unde reiese, clar, că Viorica nu ştia ce a făcut Victoria, şi de aia s-a lăsat cu tamponare. Oricum, a doua zi, Eduard revine cu explicaţii explicatoare, pentru cei care nu au înţeles cum stă treaba cu accidentu’: Paul Gaidoș nu a acordat prioritate de trecere la intersecția străzii 9 Mai cu strada Crișan. Totuşi, Paul Gaidoș, elev în clasa a XII-a, conducea regulamentar mașina marca Renault. De aici reiese, pe grăieşte, că dacă nu acorzi prioritate e regulamentar. Băăă, poliţiiaaaa, aţi văzut, bă, că e regulamentar? În final, doar o întrebare: Deci, cam cât e halatu, dacă e vorba, totuşi, de halat?
• Şi pentru că azi e zi cu Florin şi Eduard, îl lăsăm pe Florin+Magazin să egaleze scoru’: “sămânţa credinţei, adusă de vânt şi nu de zgomotul preoţilor sau vânturată de roţile de la merecesurile BOR, să-şi găsească loc în sufletul fiecăruia, mai ales în sufletele pure şi vulnerabile ale celor mici.” Da, chiar dacă nu-i vânt, chestia cu sămânţa am înţeles-o. Ce n-am prea priceput e: ce sînt ălea merecesuri?
• Şi ca să fie şi cu politică, că de acolo iese grosu’, o lăsăm pe Mihaela, via Graiul, neoficiala purtătoare de cuvânt a noului-vechi PDL, să ne zică ce zice vechiul pedelist-noul penelist despre cum urechează PNL Guvernul pentru slaba absorţie a fondurilor europene. Că, cică, să fie cu semnal de alarmă, că uite ce s-a întâmplat cu sesiunea de finanţare 2007 – 2013, când ţara noastră a reuşit să atragă doar jumătate din sumele disponibile României pentru dezvoltare economică şi socială. Păi, ce să se întâmple, dragi vechi pedelişti-noi penelişti? Că voi ar trebui să ştiţi mai bine, nu? Aşa-i, Mihaela?
• Radio Cristina 2, Sălăjeanul: În judeţul Sălaj sunt 93,76 norme de religie. Normele religioase zic că ele nu-s, că nu-s, că cum să fie aşa de multe, mai ales că niciuna nu vrea să fie cea cu virgulă. Normele didactice pentru disciplina religie zic că ele ar putea fi, mai ales că 93 dau din cap cum că da, fie. Ăla micu’, recte “,76”, încă nu a învăţat să dea din cap, că el, cel “,76”, întâi vrea să crească mare, măcar cât să fie fără virgulă.
• Hiii, ce ne facem cu bulinele albe pregătite? Că nimeni nu le vrea. Bine, le punem deoparte, pentru când va fi să fie. Până una-alta, dăm câteva pentru cititori, ăia care comentează, că de aia există rubrica “Comentezi?”. So:
– Anonim martie 6, 2015 at 9:58 pm
„Trimiți comentarii prea repede. Încetinește ritmul.” Ce tâmpenie și nesimțire este aceasta? Om fi noi ardeleni, da’ un comentariu pe săptămână vi se pare prea des? Să revin la vară? Cam prin ce lună e admis? Sau, mai bine, la anul? – comentariu apărut în Magazin Sălăjean
– completare la articol>
in 10 Martie 2015 15:17
in timp ce tanarul care mergea la banchet astepta cuminte in mijlocul intersectiei sa dea prioritate a fost izbit frontal din fata de numita care se deplasa cu lateralul disnpre prefectura spre fortuna. in urma incidentului un echipaj SMURD s-a deplasat la fata locului ptr a acorda primul ajutor in caz de comotie cerebrala celor care au citit articolul si au incercat sa-l inteleaga !Mai Edy, mai baiatule… nu fi egoist … hai spun-ne si noua …CE FUMEZI?!? – comentariu apărut în Graiul Sălajului
Florin şi Eduard sunt două caricaturi de jurnalişti