• Horror! Horroooor! Până și tastele tremură de frică, de asta, cu tastatură cu tot, m-am așezat mai aproape de toaletă, că, dacă vine groaza, să nu fac pe mine. Deci… În Zalău există o casă a groazei. Și, în această casă a groazei nu poate intra decât cel care, obișnuit cu filmele de groază, nu face pipi, pișu, cum ar veni, pe el ori de câte ori aude “Bau!” Florin e curajos. Și nu numai. Înarmat cu paranormalul paginilor Magazinului Sălăjean, după ce a închis cercul și a început să se învârtă până l-a luat cu amețeală, bă, el a trecut, nu se știe cum, în lumea morților. Acolo, ce să vezi, nu-i rău deloc. Ați fi crezut că-i cu viermi, mumii și alte cele, dar nu-i. Ăia, morții, o duc foarte bine, pentru că ei vor, și pentru că vor, au și bani. Mai pe scurt, ” cei care vor şi au şi bani sunt morţi”. Vezi, de aia nu-i bine să-i plângi pe morți, că ei o duc bine. Deși, mai este o variantă: dacă vrei și ai bani, mori.
• De asta, de frică să nu vină groaza peste ei, Artur & Eduard & Graiul, doar au stat și au observat cum că “ca să vadă cum se mai simte, cumnatul său l-a sunat insistent marţi şi miercuri pentru a vedea cum se simte”. Ca să fie siguri că dacă simte, simte că simte.
• Și asta nu-i tot. Că pulicul (iertare pentru pulic, e de la Cristian citire) se amuză întotdeauna când se schimbă scorul iar copii de mingi se urcă pe scară pentru a ajunge la tabelă şi schimbă numerele imprimate pe bucăţi de material plasticat. Bineînțeles, dacă nu ajung, se urcă pe un ziar, respectiv Graiul, și se rezolvă problema. Da, dar ce ne facem cu sportivii? Pentru că ei, sportivii, au parte de un peisaj deprimant de fiecare dată când trec prin tunelul care duce spre vestiare. De unde reiese că pereții au hude, găuri, cum ar veni, mari mari de tot, ca să încapă peisajul pe acolo, că altfel cum să dai cu ochii de natură (că de aia-i cu peisaj), dacă nu-s hude?
• Start! Cum ce start? S-a dat startul incendiilor de vegetație. Și dacă ne zice Anca, făcând semne cu Sălăjeanul cum că a început competitția, cine-s ceilalți ca să nu îi dea ascultare? De aia, dragi pompieri, nu-i bine să te pui cu Anca, că odată dă startul la incendii, și e vai de furtunurile voastre.
• Știți cum se poate desfășurăra o desfășurărare? Citiți Magazinul și vedeți ce scrie Flavia. Acolo, veți descoperări că “inspectorii şcolari vor monitoriza şi defăşurărarea simulărilor examenelor naţionale”. De aia zic, cumpărărați ziare, bre!
• Da. Putem spune. Și Mihaela poate spune. Și Graiul poate publica. Sălajul pare o pepinieră de şefi peste “băieţii cu ochi albaştri”, recte bonzi. De asta, la corhaz, la secţia nou-născuţi, s-a înfiinţat un sector special, dotat cu căşti, lunete, binoacle şi alte cele pentru buna spionare a vecinului. Fiindcă merită. Vezi, şi să mai zică careva ceva de Sălaj.
• Radio Cristina 1, Sălăjeanul: Salatriul promis de angajator pentru un astfel de post ajunge la 900 de euro net lunar. De asta nu se înghesuie nimeni. Că cine să vrea salatriu? Poate salatrierii.
• Radio Anca, Sălăjeanul: Poliţiştii Secţiei şi Postului de Poliţie Hida au organizat o acţiune pe raza de competemţă. Şi pentru că competemţa, nu se rupea, fiindcă nî nu era mî, s-a mai organizat o acţiune. Trei. Trei acțiuni se organizau pe o rază de competemțe, și fiindcă raza nu se rupea…
• Radio Anca, Sălăjeanul: Patru şoferi prinşi cu alcoolul la volan. Acuma, nu se știe dacă alcoolul chiar era la volan, ori dacă era doar agățat de volan. Cert e cu șoferii îl cunoșteau pe alcool, și pentru că știau ce-i poate pielea, nu l-au lăsat nesupravegheat și l-au luat cu ei, la volan. Bă, bine că nu erau sub influența lu’ alcool, că atunci era bai. Bai mare.
• Feratooo, ce făcui, feratooo? L-ai lăsat pe Eduard să te pocească? Și încă la vedere, fix în Graiul? Că, nii, ce zice Eduard: Doi clujeni au furat şină ferată din Sălaj (dar asta doar pentru că ei nu știau să zică “de cale”). Unu-i din Izvorul Crişului, și unu-i din Huiedin. Da, din Huiedin. Unde-i asta? Păi, după ce treci ferata (las-o-n amar de șină de cale ferată), treci de Huedin, apoi, dacă te rătăcești, îl suni pe Eduard și îl întrebi unde-i Huiedinul. Capisci?
• Zemnezi? Ee, ai dat o palmă la rahat, ca să nu zic treaba mare. Fiindcă, e clar, ne zice Adrian, în Sălăjeanul: sălăjenii sunt sfătuiți de comisarii Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Sălaj să nu zemneze contracte de credit sau alte tipuri de contracte pentru prestări de servicii până nu citesc în detaliu și cele mai mici amănunte. Auzi, Adi, dar dacă ai semnat e vreo problemă? Ori nu ne mai încurcăm în amănunte?
• Tino-nino! N-avem buline albe pentru “Titlul de nota 10, pe bune”, fin’că n-avem titluri din ălea. Dar avem bulină albă pentru “Materialul de citit”. Și dăm bulina cea albă lui Florin, pentru “Dragobeţi şi dragobeţe”, pentru umorul și ironia fină cu care a fost scris editorialul.
• Și, dacă te apuci și “Comentezi?”, primești buline albe. Așa cum primesc următoarele:
– in 18 Februarie 2015 13:25
Am lucrat si io la stat ca politist si va spun in cunostiinta de cauza ca atata cat am dormit in timpul serviciului mai ales in turele de noapte n-am dormit de cand m-a facut mama.
– in 19 Februarie 2015 11:43
nu stiam ce dracu are pisica mea ca s-a aruncat pe monitor.M-am prins cand am vazut poza de sobolan ingrasat atasata acestui articol!!!!!
Ambele comentarii au apărut în Graiul Sălajului.
niciun comentariu