R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Înc-un rând

inc-un_randAu fost alegerile. Motiv pentru care în presa scrisă, imparțială, desigur, nu a mai prea fost loc de altceva. Și, după ce a trecut și s-a ales conducătorul cel mai conducător, fără nimeni în spatele din umbră, evident, pentru că, se știe, fiecare președinte român de până acum nu a avut alt interes decât binele românilor, lucrurile par să se coloreze. Mai bine zis să se decoloreze. Recte roșul devine tot mai pal, până aproape de transparent, iar portocaliul a devenit galben, evident, la suprafață. Dedesubtul coajei de ou politice, gălbenușul e, de fapt, un portocăluș aprins și cu un rânjet mare mare. La fel și ziarele sălăjene, Sălăjeanul a pus tăcut roșul la păstrare, în sertar, pentru când va fi să fie, dacă o să mai fie, iar celelalte două, recte Graiul Sălajului și Magazin Sălăjean, l-au întâmpinat pe conducătorul cel iubit cu osanale, purtători de cuvânt osanaliști fiind, cel puțin la prima vedere, Raluca Sîrbu și Florin Negoiță, acesta din urmă, folosindu-se de puterea incredibilă indusă până în măduva oaselor de statul la cozi, coadă care, se știe, te transformă în fiară, mai mai să-l canonizeze pe președintele cel drept și sfânt, așa, cu trăirea la purtător fiind. Deci, la final de meci, scorul e 2-1. Pentru portocaliul cel galben, evident. În rest…

• Vine postu’! Da’ nu pentru oricine, fiindcă, “deși postul este binevenit pentru organism, nu poate fi ţinut de orcine, pentru că pe durata lui se elimină din alimentaţie proteinele de origine animală, care conţin aminoacizi esenţiali care sunt indispensabiili bunei funcţionări”. Bă, că ce bine zice Augusta în Magazinul din 13.11. Mai să-ți vină să le dai naibii de proteine, măcar așa, ca să se vadă că poți.

• Și dacă tot poți, de ce să nu lărgești Sălajul, ca să încapă și Suplacu de Barcău și Borșul, așa, să moară Bihorul de ciudă? Eduard, în Graiul din 12.11, a început deja să tragă de marginile Sălajului până au încăput și localitățile cu pricina, cu autostradă cu tot, semn că, dacă apeși cu degetele pe tastatură, se poate. Urmează stația Marea Neagră, cu oprire pe partea dreaptă a litoralului sălăjean.

• “Scapăt singur cu poratarul Zalăului, atacantul Arieşului a încercat să-l surprindă pe zălăuan cu un lob, însă fostul portar al formaţiei Săgeata Năvidari a fost pe fază.(…) După acest success Raul Stanciu şi compania acumulează 23 de puncte se urcă pe locul second.” Ce se înțelege din cele scrise de Cristian în Graiul de lunea trecută? Păi e vorba despre scapăt, despre poratar și despre Năvidari. Și, bineînțeles, despre Raul Stanciu, successul şi compania, care se urcă. Unde se urcă? Pe locul second. Acuma, poate o să ziceți că ce contează “se” atât de mult, că, până la urmă, sînt doar două litere? Da, sînt doar două, dar uneori știi ce mult contează?

• Cele opt licee sînt următoarele șapte: 1,2,3,4,5,6,8. Plus Flavia, plus Magazinul de ieri, 18 a lui noiembrie. Acolo unde șapte e cât doi de opt la un loc, minus șase, pe lângă care mai încape și un doi și un patru. Așa, ca să aibă și aritmetica un sens.

• Pentru limba română, o lăsăm pe Cristina, în Sălăjeanul din 17.11, să ne edifice cum un bărbat de 39 de ani, conducător auto fiind, a fost rănită grav.

• Și, la final, vine Ioana de la Sălăjeanul, și cel din 12 și cel din 17 noiembrie. Și, la început, arată cu degetul fix înspre educație, care ea, educația, bă, nu prea poate să se desfășoare fiindcă “mizeria stradală e lăsată de semenii certați cu cei șapte ani de acasă, însa nici posibilitatea de a te arăta foarte educat nu o prea avem. Și asta deoarece coșurile de gunoi sunt la mare căutare, de parcă ar fi din metale prețioase.” Vedeți, mama lor de coșuri, cum se iau la trântă cu educația? Că dacă erau și ele mai multe, atunci avea loc și educația pe lumea asta. Așa, fără coșuri de gunoi, cum să arăți că ești educat? Dacă tot nu-s coșuri, nu e mai bine să arunci mizeria pe jos și, apoi, să dai vina pe coșuri? Bine, lăsăm educația cu coșurile. Dar ce te faci cu gropile clandestine? Că ăstea, clandestinele, apar ca ciupercile după ploaie pe străzile din municipiu. Ălealalte, care nu-s clandestine – adică secrete, ilegale ori conspirative, bă, cu ăstea-i în regulă, de ele nu poți să te legi, că-s pe față, n-au nimic de ascuns. Totuși, clandestine sau nu, gropile sînt monumentale, strigătoare la cer, amuzante, absurde și costisitoare. Bie, poate nu chiar gropile, da’ lucrările de reparații la câteva dintre drumurile din municipiul Zalău sigur îs. Așa zice Ioana. Și o credem pe cuvânt.

• Na. “Titlul de nota 10, pe bune” ia-l de unde nu-i, că n-a avut loc de osanale ori regrete amarnice nespuse. Totuși, chiar dacă părtinitor, putem să includem la “Materialul de citit” editorialul lui Raluca – “Dragă Santa Klaus și dragă Mickey Mouse”, din Graiul din 14.11, pentru cuvintele de bun simț, care, dacă ar fi însușite de mult mai multe persoane, poate nu s-ar mai lega românii de capra vecinului.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *