R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Înc-un rând

inc-un_randGata cu pauza! Adică am lăsat-o de izbeliște cu isprăvile din mass-media, dar gata, îi dăm, din nou, drumul în lume.

• Pentru cei care încă nu cred în zombie, și zic că ăstea-s povești fără bază reală, uite că nu-i așa. Ne zice chiar Augusta, în Magazinul din 6 octombrie, când ne arată alb pe negru că cimitirul e arhiplin, mai ales în spaţiile unde în ultimii doi ani cimitirul a fost populat. Așa că, după cum se știe, cum popularea unui loc se referă, de obicei, la specimene vii, e clar, zombie sînt acolo și de abia așteaptă să iasă. Ce poate face o simplă populare!?

• Vezi, de aia nu-i bine să fii doar un personaj, fie el și din desene animate, că nu apuci veci să faci parte din comisii. De aia, tot în 6 a lu’ octombire, ne spune Cristina 1, că la Sălăjeanul sînt două Cristine, că din Comisia de negociere pentru terenuri necesare extinderii cimitirului, că tot veni vorba de zombie, s-a decis să facă parte persoane. Adică nu personaje de film ori desene animate? Doar persoane? Da. Doar persoane. Câte? Ce câte?

• Dacă-i cu sport, și dacă e cu sport de-a lui Marius, în Magazinul din 7 octombrie, e cu probe. Mai precis cu “startului probei de 60 de kilomtrei”. Acuma, kilomtreii ăștia au ceva cu startului, așa că și-au dat singuri startul. Pe locuri, fiți gata, start!

• Și tot marțea trecută, în Sălajeanul, via Consiliul Local, via Cristina 1, s-a întâmplat o dezinformare, care, din cauză că nu a putut avea loc, doar s-a întâmplat. Din întâmplare, desigur.

• Știați că cei care vor cumpăra miere se vor hrăni sănătos şi, mai mult decât atât, vor contribui în mod direct la educaţia şi formarea profesională a copiilor şi tinerilor din mediul rural sălăjean? Nu știați? Ee, atunci luați aminte la ce ne zice Augusta, în Magazinul din 7 a X-a. Păi da, că de aia-s albinele educate și formate profesional, că mierea de la ele vine. Cum s-ar zice, sînt cu educația și formarea profesională la purtător.

• Și rămânem la Augusta, care sperăm să nu ne poarte pică, da’ de data asta la Magazinul din 8 octombrie, când ne pune în fața unei dileme: stema oraşului Şimleu, care se compune dintr-un scut triunghiular cu margini rotunjite, e tăiată de un brâu de argint, ori e tăiată, dar și despicată şi tăiată de un brâu undat de argint? Adică-s două brâuri, ori două tăieri, ori două steme?

• Și hop la Graiul, tot din 8.10, unde Terek, adică știm noi cine, ne face un rezumat al Baladei Mioriței, varianta sălăjeană, și ne spune cum “vânzătorul sălăjean i-a dat omului în aceeaşi zi cumpărătorului Dorel turma de oi”. Acuma, Dorel ăsta o fi omul ori cumpărătorul? Că sălăjeanul nostru i-a dat turma de oi și omului și cumpărătorului. Dorele, tu care ești, bă?

• Păcăneleee, pericoleeee, ce faci, bă, cu elevii cei cuminți și inteligenți, îi corupi, bă? Cum nu, că Raluca așa zice, în Graiul de miercurea trecută, că tot elevul sălăjean te știe, Păcăneleee, ba chiar și un psiholog clinician și un medic specialist în psihiatrie pediatrică din Sălaj, care te-au analizat, bă! Și de la tine, Păcăneleee, se ajunge la jaf și omucideri. Nu că-i omu’ bou, ci din cauza ta, Păcăneleee. De aia îți zic, bă, tu ești la fel de periculos ca drogurile. Așa-i, Raluca?

• Dragă Harap Alb. Te anunț, cu tristețe în glas, că voinicul care locuia pe vremuri unde-i azi strada Al. Barbulovici, din Șimleu, e mai tare ca tine. Că el, voinicul șimleuan, a omorât balaurul cu șapte capete, apoi i-a transmis, pe căi subliminale, povestea lui Eduard, să o poată scrie în Graiul din 8 octombrie. Ee, și fiindcă voinicul s-a îndrăgostit de Zâna Munților, care, fițoasă, nu voia să-l ia de bărbat, numa’ dacă-l dădea gata pe balaur, a purces el la fapte de voinicie. Da’ cum să o facă, că aia a lui, spada, nu era destul de vânjoasă, așa că a luat niște var, pe care l-a băgat în ceva mistreți, și i-a dus la balaur, la grotă. Balaurul, care era mai greu de cap, că altfel sigur mirosea varul, a halit mistreții cu var cu tot, apoi a băut apă, că birturile încă nu se inventaseră. Bă, și rage balaurul o dată, de două ori, de nu mai putea de durere. Da’ ce, crezi că varul care îl ardea e durere? Nu, așa că voinicul mai trage o săgeată, care l-a durut pe balaur mai tare ca varul (săgeata – var: 1-0), așa că balaurul, cu săgeată cu tot, se duce și moare la el în grotă. Nu se știe dacă Zâna a zis “Da, să o facem!”, dar e sigur că așa a luat naștere Șimleul.

• Și tot Eduard ne zice, dar de data asta în Graiul din 10 oct., că multor zălăuani nu le surâde ideea să le ofere votul unora, aşa că au dat atacul la afişajul electoral. Păi da, că ce poate să-ți facă afișul?

• Și încheiem cu Cristian, care în același Grai, ne spune că în meciul de handbal Ungaria-România, deși au evoluat la început slab, tricolorele şi-au revenit pe finalul reprizei şi au redus din diferenţă la un singur gol, 15-16. Acuma se pune întrebarea: care tricolore? Ălea roșu-alb-verde, ori ălealalte roșu-galben-albastru? Că și unele, și altele-s tricolore. Atâta tot că se numără diferit până la trei.

• Și pentru că avem de ce, dăm și buline albe pentru titlul de nota 10, pe bune: ” Păduchii au inceput școala odată cu 30 de elevi din Sălaj”, a lui Raluca, în Graiul din 7 oct.; ” UE ne vrea mici și cuminți”, a lui Viorel, tot din Graiul, și tot din 7 oct.; ” Dreapta numără casele lui Victor Ponta şi îi rezultă un grand total de şapte”, a lui Mihaela, tot din același Graiul, dar din 9 oct.



1 comentariu

  1. andreea says:

    In sfarsit!! Ce dor mi-a fost!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *