R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Înc-un rând

inc-un_rand• Chiar așa? Adică, e pe bune? Să te strângi laolaltă o redacție întreagă ca să te “bați” cu o femeie, așa, la vedere, să știe toată lumea? Adică, cum să spui că îngreunează rolul presei de a informa cetățenii doar pentru că nu percutează la fix? Așa zice redacția Magazinului, toată-toată, de 1 aprilie, că se simte sfidată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, pentru că aceasta și-a permis să plece în concediu fără să anunțe intelectualitatea jurnalistică sălăjeană. Bă, chiar așa? Și o spun fără răutate, da’, bă, chiar la asta s-a ajuns, la spălatul rufelor în public numa’ ca să arăți că ești mai tare și ca să forțezi mâna șefilor ei, da de o dau afară? Păi, dacă ești jurnalist, treaba ta e să faci rost de informații nu stând cu curu’ pe scaun și cu telefonu’ în mână. Da, bă, știu, uite cine vorbește, adică io, vai de capu’ meu, evident non’ntelectual, da’ colaborarea mea cu respectiva a fost și e super ok. Da, știu, m-am trezit io, prostu’ naibii, vorbind. Bine, bă, fie așa cum credeți voi, da’ mie toată chestia asta îmi miroase a lipsă de bun simț. Dacă nu vorbește la telefon, de ce nu vorbește?, dacă vorbește, ahaaaa,te-am prins! Dacă nu oferă informații pe facebook, de ce nu oferă?, dacă stă pe facebook, ahaaa, te-am prins! Apoi să te legi de banii publici pe care îi ia învinuita ca salariu? Păi, băăă, banii pe care-i primesc ziarele pentru reclamă de la Primărie și celelalte instituții publice, ăia ce sunt, nu tot bani publici? Și să mai îți și dai cu stângu în dreptu, ca să faci să pară că-i necuratu’ în persoană, fiindcă, fii atentă, lume, câți bănoci ia – cel puțin 360 de alocații. … (Am șters un paragraf, că cică am greșit. Și am greșit. De aia l-am șters. Da’ am lăsat esențialul’)… Da, bă, știu, sunt io prost și, evident, non’ntelectual, și nu știu io să socotesc. Oricum, așa, din postura de non’ntelectual, io zic că puțin bun simț nu strică. Așa-i? Și, înainte să mă înjurați, așa cum se semnează autorul – Nu te supăra, frate!



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *