R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Înc-un rând

inc-un_rand• Nu, e lucru sigur, la Magazin nu există în dotare abac. Că, una după alta, redactorițele o dau pe lângă cu aritmetica. Așa că a venit și rândul Flaviei, în 29 a lui mai, să numere pe degete – ăsta merge la purcei, ăsta merge la viței, ăsta face așchiuțe, ăsta face plăcintuțe – da’ tot degeaba. Deci, copii, atenție, din nou! Dacă din 364 întreruperi de sarcină scădem 275, câte au fost efectuate, în 2011, în spitale publice, câte rămân să fie efectuate în cabinete sau clinici private? Nu, nu 90. Deși, poate fi și varianta cu 90, dacă una din sălăjence s-a dus la nenea doctor și la spital și la clinică privată. Așa, ca să fie sigură că rămâne 89. În talie.

• Unde-s două, puterea crește, și soarele ne încălzește, și Olimpia+ Silvia nu știu ce vorbește (la singular, ca să rimeze, desigur). Că, nii, tu, la ele, ce ne zic în Sălăjeanul din 31 mai. Că vremea e neascultătoare și nu ascultă de meteorologi, așa că soarele a venit la festivitățile de la liceu, să tragă cu ochiu’ la rochițele absolventelor. Și ne mai zic ele, fetele, că nu numa’ norii, dar și avertizările de vreme rea s-au risipit. Hiii, adică s-o fi inventat mașina timpului, ca să se poată șterge avertizările meteo din trecut, și io n-am aflat, să mă întorc în timp și să-mi dau numerele câștigătoare la loto. Am răsfoit ziarele, cu emoțiile unui viitor câștigător la 6 din 49, da’ ce să vezi, avertizările erau tot acolo, nici vorbă de buclă temporală, poate doar la Sălăjeanul. Ptui, s-a dus și câștigul meu.

• Al Caponeeeee, băăă, tu crezi că numa tu ai fost mare șmecher celebru? Fii tu atent acilea, că și la Zalău se-ntâmplă celebre dintr-ăstea, adică lovituri. Marius, ăl de la Grai, ne zice el, în 31 mai, așa, din tastatură, despre jaful nemaipomenit și al tuturor timpurilor, să moară toți dușmanii, din micul Zalău. Și ne arată el, în scris, cum că cercetările polițiștilor au arătat că aurul îi aștepta pe hoți, care au poftit înăuntru cel mai probabil peste noapte. Ahaaaa, deci auru’ făcea parte și el din bandă și le-a zis la ăilalți că, la miezu nopții, el, auru’, o să-i aștepte dezbrăcat, să fie totu’ la vedere, fix în sertare, ca să poată pofti ei, hoții, toți odată sau pe rând. Iar acuma, că tot sunt liberi, hoții stau și citesc în ziare despre isprava lor nemaipomenită și a tuturor timpurilor. Ai văzut, Caponeee, ăștia ai noștri știu și să citească.

• Bulina albă, pentru tiltul de nota 10, pe bune, se dă lui Iulia, pentru “Ulițele din Coșeiu dau clasă drumurilor județene”, din Graiul din 28 mai.

• Și, mai rar, da’ mai sunt și de astea, se dă bulină albă, pentru materialul care pune punctul pe “i”, pe bune, lui Corina, pentru “Gâlceava între romii din Stadion și Primărie”, din Graiul din 31 mai.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *