E atâta agitație pe Facebook de fiecare dată când se apropie sărbătorile de iarnă, de zici că lumea trăiește doar pentru platouri cu aperitive și prăjituri, doar pentru brazi ba la ghiveci, ba artificiali, doar pentru bilete la spa la Hajdu. Ai mei sunt prinși și ei in agitația cumpărăturilor, așa că mie-mi rămâne mai mult loc și timp de povești cu bunica.

– Tot așa mare nebunie era demult, buni?

– Da’ de unde! Atunci nu erau atâtea! Era de lucru în habă, că feștecare ave de tors, de depănat, cipcă de făcut, iară când se apropie Crăciunul se tăieu porci, da’ nu vediei atâta vânzoleală câtă vezi amu.

– Fiecare familie tăia porc?

– Fiecare! Nu era pe atunci casă unde să nu se taie on porc. Făciei ce făciei și îl ținiei tăt anul, iară de Crăciun îl avei. Făciei on ptic de cârnați, mai o șoncă, mai o răcitură, iară clisa o suie moșucu’ în pod, la afumat.

– Toți oamenii o puneau în pod? Nu erau afumători pe atunci?

– Afumătorile o apărut numa’ de la o vreme, da’ când eram mnicuță, clisa se punie la afumat în pod. Casa noastră, cum era învelită cu paie, ave on pod tare bun, de se afuma clisa a-ntâia! Tăți oamenii care stăteau pe lângă noi vinieu și aduceu clisa la noi în pod

.- Și nu se încurcau bucățile?

– Nu, cum să se încurce? Doară feștecare om știe bucata lui. Și-apoi, nu vinieu tăți odată, vinieu pe rând, care cum își lua clisa, vinie altu’ cu bucata lui. Iară cum vinieu, mămuca le punie cu oamenii de față semn, ori lega on șinur roșu, ori negru, ori o cresta carecumva de o cunoștieu după aia

.- Am înțeles acum. Și ce făceați bun de mâncare?

– Făciem mai ales mâncare cu carne de porc, frije mămuca neștie carne tăietă mărunt, cu cârnați și clisă lângă corompile cu varză morată, se făcieu răcituri. Câteodată punie on os de la piciorul porcului și făcie pe el piroștie cu carne afumată și păsat – da’ osul ăla atâta dădie on gust de bun, așe, de afumat, de numa’! Și făcie pită în cuptor, iară măicuța frământa cozonac și-l făcie cu silvoiță.

– Prăjituri se făceau?

– Făcie măicuța on fel de foi subțiri, de le cocie pe dosul tăpșiii și le umple cu silvoiță. Tătdeauna le tăie în romburi și le așeza pe on blid desenat așe cu flori mari, albastre. Îi plăcie la măicuța cum stătieu romburile cu roșu, de la silvoiță, pe mnieriul de la blid. Zicea că se vujesc. 

– Ce s-a întâmplat cu blidul?

– No da’ cine mai știe? S-o fi spart demult!

– Păcat că nu am știut să avem grijă de lucrurile astea și să le ținem

!- Păcat, da’ nu stie omul la vreme tăte astea!

– Buni, dar brad făceați?

– Nuu, nici gând! Nici nu-mi aduc aminte când o apărut moda asta cu bradu’! Cred că eram duși deja la mină, la Anina, când o fo’ asta. Când eram mnicuță și încă până am fost fată, făciem on cerc de Crăciun și bun era bugăt.

– Ce făceați? Un cerc? Ce fel de cerc?

– On cerc, cum ți-am zis. Aduciem așe o nuie mai lungă, pe care o suciem bine, bine, într-un cerc. Moșucu’ bătie un cui în grindă și de o ață, agața cercul. Pe el puniem apoi prime si bucăți tăiete din hârtie creponată și măzăre – asta-i on fel de iarbă, ca o floare. Nu mazăre, ci măzăre. Și mai înșiram pui de mazăre, de fasole, pe-o ață, mai ales pui albi, pe care apoi îi puniem acolo pe cerc. Și mai puniem văsc și gata, asta era. Asta se făcie la tătă casa, nu era brad.

– De unde aduceați vâsc?

-Badie Iuănaș din Gârcei, bărbatul Lodovichii – sora mamii – el ne aducie, din Pomărie, că știe, mai ales când eram fată fecioară, că ne trebuie. 

– Și cum era în seara de Crăciun?

 – Cum să fie? Se mere la corindat, cu ceata de feciori și fete. Până a nu ieși cu ceata, merei la corindat numa’ așe, cu on ptic de străițucă-n spate, pe uliță, dupa ce treceau Stelele.

– Stelele? Copiii cu stelele adică?

– Ei dară! Da’ când eram deja mărișoară, la noi, la casa noastră ne strânjem și de la noi începem corindatul.

 – Și cum era?

– Cum să fie? Nu era niciodată să începem înainte de 11 – 12 noaptea. Ne strânjem la noi, iară când eram adunați tăți, ieșiem afară și corindam. Tătdeauna corindam afară, la fereastră, niciodată în casă. Numa’ după corindat, mămuca ne prime de-a buna în casă și intram tăți zicând “Bună sara lu’ Crăciun!”. Mămuca punie pe masă cârnați, carne friptă, pită, cozonac și prăjitură, mno, ce avem mai bun, punie o oiagă de pălincă, și se mai stătie și se-mbuca și mai povestem. Apoi merem la altă casă și apoi la alta și tăt așe pănă dimineața.

– Colindați fiecare casă din sat?

– Nuuu, merem numa’ la alea unde erai fete ori feciori.

 – Și ce colinde colindați?

– Apoi “O, ce veste minunată” o zicem mai des. Mai zicem și “Trei păstori”, da’ rar

.- Și-ți mai amintești casele la care colindați? 

– Da’ cum nu! De la noi, de pe Calea Zălaului, merem la Trăianu’ Leliuchii, chiar lângă noi stătea, că doară tata lui și cu moșucu’ o fo’ frați. De la el, la Vironica, apoi la Ghiorghia Petecului, de-acolo la Mărie lu’ Mărginean, casa ei era între a lu’ Stinu și casa lu’ Toderea Flocii. Abia după aia merem la Văsălica Pirțulii, apoi la Floarea Nănașii, iară de acolo la Iuănu’ lu’ Ciuri. No, de-acolo nu mai avem până dincolo de barieră, acolo-n josul satului, unde stătie Domnița lu’ Iuănașu’ Coratorului și la Ghiorghia lu’ Chelement. Iară după ce corindam acolo, viniem pe drum în sus, până la Nastasia Anichii Niculaii, stătie cam pe unde stă amu a lu’ Pripon. Iară de la Nastasia merem la Ghiorghia Alisăndreichii și-apoi la Cornele. Corindam, apoi urcam pe uliță-n sus până la Ghiorghia lu’ Stevar și de la el merem apoi la Mărie lu’ Costănaș și la Radu lu’ Olar, zis a Șoarecului.

– Erați mulți!

– Eram! Și eram tineri și-ntr-un fel, fără griji. Era Crăciunul și măcar de Crăciun e bine să lași grijile deoparte și să te bucuri de lumina Nașterii Domnului și să o împarți cu ăi dragi.