Îs chiar curios care dintre noi – penismarchetul de Jibou, ori io – se va sătura mai repede de înfipt, săptămînal, în poartă pliantul, adică ei, și scos pliantul în forma înfipt din poartă și aruncat fix la tomberon, adică io. Pentru că moi, adică iomaiself, chiar refuz să mă duc în penismarchetul loco, să circul, precum mă avertizează tăblia, doar respectînd regulile de circulație prin incinta magazinului și prin curtea dînsei, dar, mai ales, refuz să fiu luat la mișto cu niște prețuri de țaca-paca, pentru niște mărfuri de caca. Chiar ar trebui să mă gîndesc serios la o modalitate de a atașa tomberonul pe poartă, cu gurița ei de înghițit împuțiciuni deschisă, pe care să scriu, cu litere mari și citeț – loc de pus pliantele voastre. Eu știu că reclama e sufletul comerțului, dar pe la noi comerțul e doar sufletul. Iar cu tendința asta de a vinde uniform pe piața uiemuistă, sincer, mai bine caut un porc și-l meșteresc singur și mă mîndresc că am pus-o de o trichineloză autohtonă, nu de aia europeană. Lobodă și alte verzituri îmi cresc eu în grădină, buruienile ies chiar gratis, chiar nu e nevoie să-mi ofere cineva frunze de ștevie crescute la dracu-n praznic, în cine știe ce solarii inteligente.
Apropo, am văzut la rafturi, altele decît alea penisești, morcovi și pătrunjei de Olanda. De usturoiul chinezesc v-am zis, deja. Restul legumelor vin dinspre Spania, Turcia și Italia, culese, bag sama, tot de romînași de aici. Aproape că tind să cred că singura marfă autohtonă care se mai vinde pe la noi e cea de pe marginea șoselelor. Da și aia e calculată la euroi. La porție de normală, scurtă sau tot tacîmul. Noroc că nu chiar toate s-au emancipat, zău așa.