„Ț-am fo’ spusă cum făcieam cuștulău’… atunci cu tăietu porculi, așe-i? Noa, di la an la an, o’ di la casă la casă, tăt altăce făcieam. Ț-am zâs io că Hilimon, omu ista a mnieu, iera on meștier cum n-ai mai văzut! Cât o trăit, tăt tăt tăt o făcut sângur pângă casă, cu mâna lui. Și casa și poiata, tăt tăt tăt! Die tăiet porcu, nu-ț mai spui! Sângur făciea tăt. Mnisarășii, care iereau, tăieau porcu, îl pârjolieau, îl crepau și împărțieau carnia cum zâciea gazda. Nu să plătieau cu bani pântru asta, mereau acasă cu on cârnaț, on călbaj, o pecie și poatie on pticiorag o’ on dărab die coastie. Le puniea în straiță și asta iera plata! Di-acole încolo făcieu cie iera die făcut muierea și ciia din casă. La aiștia le zâciea mnisarăși, că s-o fo’ luată și românii după unguri, că ii le zâcieau ”meszaros”, noa, mnisarăș! Da în casăle alora mai găzdaci, iera alt rând die meșteri, aiștia să acupau numa’ cu pregătitu cărnii. Aiștia ierau henteșii. Pă ungurește așe le zâcieu, ”hentes”, asta ar vini ca cum ai zâcie cărnățar, o’ mezelar…

Nănașu li mamă-ta ș-a li tată-to când s-o luat, nănașu die cununie, o fo’ Jancsika, fratile li Pișta, aista di păstă drum. Jancso Ioan îl tiema, noi îi zâcieam Jancsika a li Kicsi Janos. Iel ti-o botiezat și pă tine și le-o botiezat și pă tăitie tri surorile tale. Doară di-aceie, când ierai mnic, tu îi zâcieai kerestata! Noa și Jancsika aista tare multie nie învăța când tăieam porcu. Iel lucra la KONCAR, la Cluj. KONCAR’u trimetiea oaminii lor pă satie, pă la târguri să cumpere marhă pântru abatoru’ din Cluj. Jancsi viniea și alcheze niștie sfârnari cu care merea pân târguri, pă la Hodin, pă la Jibou, pă la Panticeu. Sfârnarii iștia tare să pricepeau să să târguiască și să coatie iosagu sănătos, gras, că mai mult vaci, boi și diboli cumpărau. Când să strânjeau cinsprăzece, duauăzăci, câtiodată trizăci die marhă laolaltă, le trimitiea la Cluj, la abator.
-Cu ce le duceau până la Cluj? Sunt 60 de kilometri…
-Cu ce? Pă jos! Ierau tri, patru botoși, așe le zâciea la aiștia ce mereau cu marhăle, botoșii le ducieau. Și mereau păstă dialuri pă la Ogruț, di-acolo la Crucea Berindului și mai departie pân Feiurd. Die să arăduieau pă la mniazâz, naintie die mniezu nopțââ ierau la abator. Întreabă-l numa’ pă Isaiu li Ciocioi die câtie uări o mărs așe cu ciurda pă jos până la Cluj. Sfârnari buni o fo’ aista li Beșica și Ionașu li Jejetoi. Da asta o fo’ numa’ până o vinit Colectivu’, dup-aceie n-o mai fo’ iosag pân satie…
Jancsika iera mare henteș. Iel tăt pân abatoare o fo’ ș-o învățat multie p-acolo. Nie spuniea cum să facem cărnațu, cum să facem cașu die porc, cum să puniem carnia la fum. Nie aduciea tăiticele ce iera die pus în carnie. Iel nie aduciea thiperi, poprică roșie, dulce, mândră poprică! Știi ce nie mai aduciea? Nucușoară și ienibahar. Iel aieste le puniea în călbaj! Așe ni-am învățat și noi.

Friptura aiasta ce ț-oi spunie aztăz, iel ni-o învățat s-o faciem. Așe io zâs iel, hentes pecsenye. O făciea iel ș-api noi, când tăieam porcu’, o mai făcieam și păstă an, că tare nie plăcie și nu iera mare lucru die făcut. Nu-i mare lucru die făcut! Da-i tare bună. Pui peștii di la porc, iel zâciea că peștile ista-i ce mai dulcie carnie din tăt porcu’! Mai puniea și dărabu di la iepure, ala di cătă tiept, avea și cioantie moi, albe. Iepurie nu puniea mult! Tai carniea coștie di-on jejit, pui în laboș o lingură die unsoare, friji carnia, pui sare, numa’ sare pui, și cătă când ii gata, pui o zămuță din apă caldă în care ai zdrobdit patru, cinci cățăi die ai. Cam on păhar să hie cu apă cu tăt. Atâta ai să pui! Mai dai on clocot și gata! Noa, asta-i friptura cărnățaruli! Da’ asta nu să mânca numa’și numa’ cu pire die pere și cu ogârcăi moraț. Nu-i slobod altfel! Când pui la hiert perile pântru pire, punie ș-o legătură die frunză die petrinjei binie spălată. Nici nu-i musai să scoț petrinjeii când tosonești perile, Doamnie bună-i așe!

Hilimonu mneu așe o făciea, ca Jancsika, că di la o vreme Jancsika s-o mutat la Arad, tăt la abator. Hilimon iera și mnisarăș și henteș! Nime’ nu iera ca Hilimonu mnieu! Tăiea sângur on porc și die duauă sutie die kile! Sângur, sângur!
-Cum singur? Și când îl înjunghia tot singur era?
-Nu știi tu ce uom o fo’ ala! Ș-o fo’ făcută on lănțug dint-on drod, îi prindiea on pticior la porc în lănțug, arădica smâcit porcu cu lănțugu și cînd cela să-mburda, Hilimon și puniea jerunțîî pă grumazu lui și-n ala moment și băga cuțâtu în grumazu porculi! Nici mâc nu zâciea porcu, numa’ horcăiea. Uomu ista a mnieu când o fo’ să nie faciem casa, c-on an-doi naintie, tăt umbla pân păduri să coatie on lemn mare, lung să facă din iel meșter grinda. Știi ce-i meșter grinda? O grindă lungă, lungă, groasă și dreaptă, di-a lungu cășii, pă mnijlocu ii. Pă grinda asta stă tăt coperișu! Grinda asta țânie tăt tăt tăt. Ș-o luat plencacia, o mărs sângur în pădurea Barculi undie o văzut iel on goron mare, drept. L-o tăiet iel sângur ș-acolo-n pădure l-o cioplit cu plencacia și l-o formălit cum o vrut iel. I-o dat patru feță, s-o mai ușurat lemnu’ o țâră. Înt-o noaptie l-o adus acasă tăt sângur, să nu-l vadă jendarii, să nu știe nime’. Nu iera slobod să tie baji hiecum în pădure! Noa, în pădurea noastă!!! Așe uom o fo’ Hilimonu mnieu! Ala uom! Tu cam răbduci cu iel, ai cam fața lui, mai ales amu după ce ț-o crescut musteața! Numa’ că iel avia ”pocânpăr”…
-Pocânpăr??
-E! E! Musteața di-ompreună cu perciunii, pocânpăr… Doamnie iartă-l, că tare tânăr s-o dus…
S-aveț sănătatie!”