Uite că a venit şi primăvara. De astăzi încolo natura învie şi lumea se înnoieşte. Te trezeşti de dimineaţă şi te uiţi pe geam: şi vezi că în această zi parcă totul este mai frumos. Ştii, dacă razele soarelui ar putea vorbi ţi-ar spune: „Bună dimineaţa! E prima zi a primăverii…prima zi a unui nou început…“
Te uiţi mirată, încă somnoroasă şi-ţi trece prin cap să spui:
– Şi?
– Nimic…doar trebuie să zâmbeşti! Doar trebuie să vezi că ce te înconjoară nu e altceva decât o lume superbă, pe care din păcate nu o vedem…Trezeşte-te odată şi uită-te pe geam…Vezi că au ieşit ghioceii, nu? Vezi că totul e verde în jurul tău? Vezi că toată lumea poartă un mărţişor în piept? Vezi copiii care sunt atât de fericiţi că se pot juca afară?
– Da… le văd…într-adevăr e foarte frumos azi.
Soarele încă se uită mirat că nu ai spus decât asta. Se lasă păgubaş…Peste câteva minute, o fetiţă cu zulufi blonzi, cu ochii mari şi albaştri iese afară să se joace. Îi sclipeşte bucuria în ochi. Şi e atât de mulţumită, de recunoscătoare, timpului frumos. Atunci te trezeşti de-a binelea şi vezi că o persoană de vreo şase anişori ştie mai bine să preţuiască frumosul decât un adult.
Te ridici din pat şi-i spui Soarelui:
– Bună dimineaţa, Soare!
Se uită la tine zâmbind. Ştie că acum ţi-ai dat seama că ziua de azi e specială…Nu mai trebuie să ţi-o confirme nimeni, nu-i aşa?