Uneori istoria este cea care dă peste tine, iar alteori tu eşti cel care o surprinzi în cele mai diverse ipostaze şi exact acolo unde nu te aştepţi să dai peste ea. Aşa am nimerit eu în plin front de vest pe râul Somme, în pauza de prânz, vineri, iar asta e lucru mare dacă socotim că râul cu pricina e pe meleag francez, iar eu în mijlocul Londrei.

Dar poate aţi uitat sau poate, fiind departe atât de Franţa, cât şi de Marea Britanie, nu aţi acordat niciodată prea multă importanţă frontului de vest şi bătăliei de pe Somme. Lăsaţi-mă atunci să vă reamintesc…

Se întâmpla acum 100 de ani, bătălia care a început pe 1 iulie 1916 fiind una dintre cele mai lungi și mai sângeroase din Primul Război Mondial, cu mai mult de un milion de morți în ambele părți. Forțele britanice și franceze au încercat să rupă liniile germane pe un front de 40 de kilometri la nordul și sudul râului Somme, în nordul Franței. A fost una dintre cele mai lungi bătălii din timpul războiului: patru luni lungi, în tranşee, sub soare arzător ori sub ploaie măruntă şi rece, patru luni în care morţii au îmbrăţişat pământul în fiecare zi. Trebuie spus că deși războiul începuse de 2 ani, zilele dinaintea bătăliei de pe Somme au fost relativ liniștite. Pe Frontul de Vest, nimeni nu anticipa ororile ce aveau să înceapă în prima zi din iulie. Pe data de întâi a lunii, după un bombardament care a durat șapte zile, 120.000 de oameni, însemnând 14 divizii britanice, au ieșit din tranșee și au atacat liniile germane pe un front ce se întindea pe o distanță de 18 kilometri. De cealaltă parte, trupele germane i-au întâmpinat cu focuri de mitralieră, grenade şi Panzere. Fiecare oră de mocel şi coşmar a strâns sute de nume noi în catastiful morţii, făcând prăpăd printre soldaţi. Până la sfârșitul zilei, 19.000 de englezi muriseră, iar alți 38.000 erau dispăruți sau răniți. În schimbul acestor imense pierderi, englezii nu cuceriseră decât o secțiune a liniei de front germane din sud, cu mult sub așteptările comandanților.

Dar ororile nu s-au încheiat aici. Bătălia de pe Somme s-a sfârşit abia pe 19 noiembrie 1916, adică 4 luni mai târziu și a fost prima mare operațiune lansată de armata britanică pe Frontul de Vest. Patru luni de coşmar, caracterizate prin pierderi enorme și succese relative. Istoricii încă dezbat şi nu au reuşit să se pună de acord dacă totul a fost o luptă inutilă a armatei britanice ori o operaţiune care a avut, totuşi, succesul ei.

Unii susţin că tot ce au reușit comandaţii să facă prin această bătălie a fost distrugerea speranțele multor englezi, odată cu moartea a zeci de mii de tineri soldați. Cifrele negre arată că trupele britanice și franceze au pierdut mai mulți oameni decât germanii (circa 620.000 vs. 500.000), obținând prea puțin în schimbul unor pierderi mult prea mari.

Alţi istorici consideră că evaluarea bătăliei se concentrează prea mult pe dezastrul din prima zi, ignorând faptul că între 2 iulie și 19 noiembrie germanii au suferit mai multe înfrângeri, fapt ce face ca întreaga operațiune să devină un mare triumf britanic.

La 100 de ani de la ceea ce în istoria rămâne o foaie scrisă cu sânge, eu cred că întrebările acestea trebuie să cadă pe locul doi. În prim plan, atâtea pierderi de vieţi umane sunt înfricoşatoare şi fiecare chip de soldat care a rămas pentru veci acolo, pe frontul de vest, dar care m-a privit vineri din vreo fotografie m-a făcut să strâng muţeşte şi involuntar din dinţi. V-am zis că totul s-a petrecut în pauza de prănz, când în mijlocul Londrei, plimbându-mă printre clădiri, am dat peste o expoziţie foto în aer liber, a cărei temă era marcarea a 100 de ani de la bătălia de pe râul Somme. Şi-am stat, ca şi alţi oameni la costum şi cravată, şi am luat fotografiile la rând şi-am privit. Şi e crunt, pot să vă zic că e crunt. Pentru că dincolo de bariera comodă a anilor, cum v-aţi imagina un front actual, în care în tupele ascunse în tranşee vă sunt fraţii, soţii, copiii ori taţii? M-am gândit la asta în timp ce am analizat fotografiile, dar nu mi-am putut duce gândul la capăt. Filmele de Hollywood şi eroismele lor nu-şi au locul în viaţa reală, iar într-o Europă şi lume pe care parcă voit le vrem dezbinate, nici atât. De asta nu mi-am putut duce gândul la capăt, că e înfricoşător şi cumplit.

Când istoria dă peste tine, nu-ţi rămâne decât să-ţi încleştezi dinţii, să-ţi ţii respiraţia şi să speri că, măcar în al 12-lea ceas, lumea asta învaţă să nu-şi repete greşelile şi ororile. Bătălia de pe Somme şi oricare alta de pe orice fel de front nu trebuie reînviate, ci privite şi citite cu umilinţă în fotografii şi cărţi.