Mare forfotă mare la Zalău. Foarte mare. Excelența Sa, Daciaaaan Cioooloșșș, a luat buletinul de vot și l-a introdus în urnă la Zalău. Pentru că așa e trecut în buletinul lui, cum că e zălăuan. Plus că, zice el… adică, iertare aplaudaci, Excelența Sa, de orașul și locurile ăstea se simte legat.

Nu, nu e încă o victorie a justiției democrației originale mioritice, din aia care te face să te simți legat cu cătușe, ci e o legătură sufletească. Of, și cum să rupi tu rădăcinile? Că dacă le rupi, mai ales agronom fiind, se duce nabii toată treaba asta cu simțirea, cu legătura sufletească cu ceea ce înseamnă acasă.

Da’, auziți, Excelența Voastră, de România vă simțiți legat? Dar de istoria românilor? Nu de alta, dar, știți, fix pe unde ați copilărit, recte la Pericei, în satul numit Bădăcin, este o casă. Bine, ce-i aia o casă?, că istoria contemporană a marilor conducători de stat mioritici ne-a arătat, clar, că dacă n-ai măcar șase case, o navă de 300 de metri, un vraf de dosare, ceva, nu ai nimic. Totuși, în casa aia, Iuliu Maniu – ce să vezi, prim-ministru și el, unul dintre cei mai importanți oameni politici pe care i-a avut vreodată România -, a făcut, la propriu, istorie. Iar casa aia, în ciuda sistemului care e, în continuare, deranjat de tot ceea ce a însemnat Iuliu Maniu, a fost salvată, în ceasul al doișpelea, de niște oameni simpli, români, cum ar veni. Români care, din puținul lor, au dat cât au putut (ăia care ar putea să dea, edili, oficialități, oameni de afaceri sălăjeni, ee, ăia-s prea ocupați să-și afișeze potența la volan, la bar cu țiitorii politici, ori hlizindu-se la fufe, cu portmoneul la vedere). Că, nu-i așa, să zici că ești potent e ușor, să arăți asta, ee, asta-i ceva mai greu.

Revenind la Excelența Sa, care e atât de legată de locurile natale, ce ziceți, Casa lui Iuliu Maniu, istoria României vă provoacă o străbatere sufletească, ceva? Nu zice nimeni să faceți ce ar face orice guvernant, din orice altă țară, recte să arate respect pentru istoria națională, că, se vede de pe Lună, partea asta de istorie încă deranjează, și cine să se pună contra scuipatului? Dar, totuși, dacă tot vă simțiți așa de legat de locurile natale, o donație personală, ca să faceți ceva, la propriu, nu doar din gură, pentru salvarea Casei lui Iuliu Maniu, se poate? Că despre guvernul “lui”, cel care are prim-ministrul “lui” ne-am lămurit.

“Știți cum e, oriunde te-ai duce rămâi legat tot de rădăcinile de acasă și eu nu vreau să mi le tai”, ați spus, și mulți aplaudaci au lăsat, oftând politic, să curgă o lacrimă cu iz de patriotism până fix pe obraz, acolo unde, pielea fiind mult prea groasă, s-a dus naibii oftatul și a rămas rânjetul de serviciu. Da, acuma, lăsând buletinul să cadă sec în urna de vot locală, v-ați făcut datoria de cetățean, și ați votat. Dar cu datoria de român cum rămâne?