De-a lungul vieţii căutăm modele. Căutăm repere. E normal. E normal să ştii că ai un model de urmat. Ani de-a rândul am căutat şi eu un astfel de reper. Un om care să aibă mai multe calităţi, şi cu un spirit ca al meu. Însă, negăsindu-l, am zis că timpul mă va conduce la acea persoană.
Acum mă aflu pe o stradă singuratică. Mintea îmi trezeşte sentimente de melancolie, singurătate. În faţa mea, apare ca ieşită din pământ o femeie sumar îmbrăcată, cu ochii albaştri, nespus de frumoasă, hrănindu-şi odorul. Rămân neclintită. Mă uit cu surprindere la ea şi nu pot să văd nimic în afară de dragostea pe care o poartă celui care este în mâinile ei. Apoi, văzând că în afară de lapte nu mai are cu ce-l hrăni, cade pe gânduri. O studiez cu atenţie și văd că ochii ei albaştri se umplu cu lacrimi. Mă duc la ea, şi-i spun să se liniştească, pentru că le voi da eu în această seară de mâncare. Uimită, aproape şocată, îmi mărturiseşte cu ochii în lacrimi:
– Nu se poate, fata mea! Aseară, la lumina lunii m-am rugat celui de sus să-mi dea şi mie ceva mâncare pentru următoarea zi, pentru că vom muri de foame. Mâncare nu mai aveam. Eram încă slăbită. Acum plângeam şi mă gândeam că Dumnezeu nu m-a auzit, că nu m-a băgat în seamă, că poate i-am greşit cu ceva. Dar, iată că minunea s-a întâmplat. Iată că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Apoi, fără nicio reţinere, căzu în genunchi şi zise:
– Doamne îţi mulţumesc. Credeam că o să mor de foame. Numai tu m-ai salvat.
Ochii copilaşului se îndreaptă automat spre mama lui. Lacrimile calde cad pe el ca o ploaie măruntă. Ochii migdalaţi ai mamei devin roşii. După ce şi-a arătat recunoştinţa spre puterea divină, a pornit cu mine spre casă. Am mâncat împreună, şi mi-a spus greutăţile prin care a trecut. A trecut prin multe, şi totuşi e o învingătoare şi o mamă puternică mai presus de toate.
Şi ce vreau să vă spun vouă e că ea e modelul meu de om bun, recunoscător şi sincer. Am rămas prietene şi fiecare credem că cealaltă este un model adevărat de urmat. Dar, ea e cea care mi-a dat o lecţie adevărată de viaţă…
niciun comentariu