Te agață și se țin după tine pe străzi și trotuare; te înhață și te împresoară cum te văd cu punga plină la ieșirea dintr-un magazin; bat la ușile tale zilnic, iar dacă ai făcut greșeala și ai lăsat deschisă poarta, intră fără nerușinare și, dacă pot, te fură; fură orice se poate, de pe cîmpurile agricole, pînă la orice fel de infrastructură metalică; provoacă scandaluri și se impun prin violență și intimidare.
Pe scurt, cam asta ar fi un instantaneu ce poate fi surprins în aproape orice oraș sau sat sălăjean, în care autoritățile publice – iar aici mă refer de la cele adiministrative, pînă la cele de menținere a ordinii, sînt efectiv neajutorate în ceea ce privește gestionarea unei situații, care de-a lungul a peste 20 de ani de politici antidiscriminatorii și antisegregare prost întelese, dar și mai prost aplicate, au dus la supremația țigănească.
Nimeni nu le știe exact numărul, pentru că la orice acțiune de încercare a luării lor în evidență, ei se declară mîndri ori români, ori unguri – căci pînă și termenul de naționalitate romă li se pare jignitoare; mulți nici măcar nu există în acte, nefigurînd nicăieri în nici o evidență publică. Și, totuși, numărul lor sporește an după an, găinăriile cu care se ocupă, la fel. Nu sînt plătitori de taxe și impozite, pentru că majoritatea nici măcar nu au domiciliu stabil – în acte; cînd vine vorba de obligații sociale și morale, se fac că plouă, dar știu da cu pumnul în masă, cînd își cer drepturile de naționalitate defavorizată.
Zalăul – cu „renumitul” cartier al Păcii sau C3, Șimleul – cu colonia din Pustă Vale, Jiboul – cu colonia de pe strada Cărămidari și cu cea din Ciutărie, Păușa, Mal, Românași, Toplița (cea dinspre Purcăreț), Surduc etc etc, practic am putea enumera toate comunele din județ, pentru că nu există loc și localitate din Sălaj care să nu se confrunte cu probleme sociale din cauza țiganilor.

Codru-i frate cu țiganul

Este greu de înțeles și, pînă la urmă, chiar greu de digerat faptul că, dacă pe vremuri exista doar o miliție – despre care știm cu toții care am trăit acele zile, știa să se impună și să mențină siguranța publică, acum, cînd în fiecare oraș există poliție, miliție locală – respectiv cea comunitară, și trupe de jandarmi, organele sînt chiar neputincioase în fața valului infracțional ce vine dinspre coloniile de țigani.
Unii dintre aceștia – responsabili cu siguranța publică, iau și în derîdere situația actuală, spunînd – cu jumătate de gură, că, dacă, pe vremuri, existau doar 4 țigani ce furau, acu poate, dar numai poate, există 4 ce nu fură (răspuns concret la Jibou, la sesizările cetățenilor cu privire la furturile din grădini, curți și de pe cîmpurile agricole).
De altfel, la Jibou, situația de pe fosta stradă Cărămidari, actuala Stejarilor – că de, realitatea trebuie să fie cosmetizată prin denumiri ce dau mai bine, e arhicunoscută și fără de soluție. Ultima petiție depusă la primărie și la poliție, de către locuitorii oamenilor „de bine” de pe această stradă, este cea din toamnă, petiție semnată de 300 de familii, care de ani de zile cer soluții la probleme lor cauzate de țiganii din zonă. „Ei se consideră suverani aici; intră fără jenă în grădini, în curți, fură orice se poate fura, legume, fructe – acum de exemplu e sezonul cireșelor, fier, orice orice se poate vinde. Am făcut sesizare la poliție, dar degeaba. An de an, zi de zi, aceeași problemă”, spune unul dintre locuitorii străzii Cărămidari.
Pe de altă parte, polițiștii spun că deseori patrulează pe strada cu pricina, în încercarea de a se face văzuți de către populația romă – un fel de acțiune genul „vedeți că sîntem cu ochii pe voi”, deseori hoții mărunți și scandalagii sînt adunați și aduși la secție, dar nu se poate face nimic – ei nici măcar amenzile nu și le plătesc, iar în urma acțiunilor forțelor de ordine rămîn doar kilograme de acte și hîrțogărie nerezolvate sau care dau bine doar la bilanțuri.
În jocul de-a șoarecele și pisica – în care deja știm cu toții cine este șoarecele, la Jibou s-a înființat și a luat naștere o a doua colonie de țigani, cea din Ciutărie. Aceștia au pus ochii pe terenurile din zona Băilor, devorînd totul în calea lor, ca mistreții. „Toamna, trebuie să ne grăbim cu strînsul recoltei, altfel rămînem fără nimic. Acum se dau la cireșe. În loc să ne vindem noi cireșele și produsele prin piață, le vînd ei pe ale noastre”, spune un gospodar din zonă.

Birouri, hîrtii și protocoale, treaba-i rezolvată

Obligați în a face ceva, orice, ce să le justifice măcar respectul oamenilor care i-au votat, dacă nu și munca lor în folosul comunității, Primăria Jibou face protocoale. Protocoale de colaborare cu școlile, cu cabinetele medicale, cu poliția, cu AJOFM, protocoale pentru „asigurarea incluziunii socio-economice a cetățenilor români aparținînd minorității rome, prin implementarea unor politici integrate în domeniul educației, ocupării forței de muncă, sănătății, locuirii, culturii și infrastructurii sociale”. Pompoasă formulare, nu? Cam atît va și rămîne din ea, doar formularea.
”Asigurarea accesului egal, gratuit și universal a minorității rome la educație” – din cîte știm noi, accesul la educație gratuită era asigurat încă de pe vremea lui Ceaușescu, ba era chiar obligatorie.
”Stimularea creșterii ocupării forței de muncă a persoanelor aparținînd minorității rome” – hai că ne apucă rîsul.
”Asigurarea (…) condițiilor de locuit decente”, da, o măsură super de cheltuire a banului public spre folosul unora ce nu contribuie la acest fond.
Și, în sfîrșit, pe lîngă alte slogane și planuri fără nici o valoare vine și cea de „crearea unei baze de date proprii cu persoanele de etnie romă, de pe raza localității”. Este greu de crezut că, după atîția ani de probleme, nu se știe exact ce anume e în colonia Cărămidari. Ori în cea din Ciutărie. Pentru că, una e să patrulezi cu mașina pe strada asfaltată – undeva pe la mijlocul străzii Cărămidari, cît se întinde colonia, și alta e să intri în ghetoul care se întinde spre interior.
Se spune că, doar pe Cărămidari, ar exista circa 600 – 700 de romi, dar numărul lor exact nu este cunoscut, deși toată lumea e convinsă că-s mult mai mulți. Plus cei din Ciutărie. Ce se întîmplă acolo, în interior, în case fără apă curentă, fără canalizare și alte utilități, e greu de imaginat. Ici-colo se vorbește despre copii maltratați fizic, ca să „dea” mai bine la cerșit. Dar totul îs doar vorbe, nu? Atîta timp cît nimeni, dar nimeni nu se mai aventurează în acele zone obscure, ca să întocmească o imagine cît de cît corectă, niciodată nu se va putea concepe și pune în aplicare un plan de rezolvare a acestei situații.
Cert este că din aceste zone obscure din fiecare localitate vine o forță covîrșitoare – cînd e vorba de alegeri locale, oameni ce pot fi cumpărați ieftin cu cîteva dube de pîine și sticle de rachiu. Zonele astea au dat clanurile și cămătarii – exemplu viu evenimentele recente din Jibou.
Soluții? Probabil, prea tîrziu pentru așa ceva.