„Dacă cineva ar putea să te cum te eu /Şi altcineva ar putea să mă cum mă tu/ Ai pleca la el, ai pleca la ea,/ Şi n-am fi noi/ Dar suntem aici şi ne place cum ne noi”.

Sigur că vorbim de iubirea aia cu miză zero pe care toată lumea o condamnă, dar toată lumea o iubește, iar când iubirea e prea mare se nasc sărbători naționale, internaționale, ca Valentineʼs Day ori Dragobete. Partea aia de Cupidon, Eros, sfinți și alte abureli e doar o treabă conjuncturală, ca și iubirea asta, de altfel, o încercare de justificare a existenței sărbătorii. Pe scurt, nu-i nevoie de mai mult decât bumțăreală, iubăreală, drăgăleală, fumăreală, shot-ăreală, de-aia hard, ca să-ți poți împerechea sufletul. Dragobetele ăsta, la fel ca Valentineʼs Day, e un pretext și atât, pentru petreceri care se lasă cu chef, nu chef, ci cheeeeeef! E o sărbătoare veche, cu rădăcini neclare (toate-s vechi și nouă toate), de prin sudul țării, care dacă nu e ceva, sigur are un determinant. Ce determinant mai bun îi trebuie decât satisfacerea unor nevoi fiziologice, cuprinse în prima treaptă a piramidei lui Maslow? Atâta timp cât rămâne la nivelul ăsta, sigur toată lumea va supraviețui și va sărbători așa cum se cuvine. Iubăreții și-au pregătit ghetuțele, iar pentru că au fost cuminți un an întreg, vor primi cadouri pe măsura iubirii. Cei care n-au fost cuminți, vor primi cadou niște ghetuțe, dar nu e cu supărare, există și varianta împerechelilor de probă, pardon, a căsătoriilor de probă, care au loc chiar de Dragobete. Nu contează de care parte ești, poți fi ceea ce nu ești, în fantastica zi de Dragobete! E ca și cu super dietele de slăbit, nu faci nimic, dar dai jos, sigur, cu conotația!