Azi învățăm regula de aur în jurnalism: Dacă aflăm că „un om a fost mușcat de un câine”, nu ne interesează pentru că e ceva banal, se întâmplă des, deci nu merită atenție, nu e subiect de știre, în schimb, dacă aflăm că „un om a mușcat un câine” avem de-a face cu un subiect de știre, și încă unuʼ tare. Altfel spus, dacă casa luʼ Maniu urlă de neputință, eh, și ce dacă. Unii de prin presă sunt prea obișnuiți cu asta, așa că îi cam doare la patină, mai ales dacă nu pică un leu de cinci, pentru că, se știe presa sălăjeană e atât de tare, că chiar și Mnezo, dacă ar veni în persoană în Sălaj, bă, dacă nu dă un leu de cinci, bașca două-trei binecuvântări jurnaliștilor de renume sălăjeni, nici pe hârtie, da’ nici pe sticlă nu ajunge. Însă, dacă Maniu ar fi ieșit de prin catacombele Sighetului, toată presa sălăjeană, și de data asta fără excepții, s-ar fi înghesuit la un rând și la o pătrime dintr-un cadru cu ăsta ce ne-o făcut să fim mai mari pe hartă și s-ar fi bătut cu pumnul în piept a deontologie profesională la nivel înalt. Așa că, demersul ăsta al salvării casei lui Maniu pe presari nu-i atinge la corason, că nu-i cu clinchet de bani. Singurii care au zis da, fără să fie, brusc, preocupați dacă plouă sau nu, e Magazin Sălăjean. Restu’… Nu-i nimic, numai că suntem de râsuʼ curcilor că vin jurnaliști de prin alte zone ale țării să-și murdărească pantofii prin tina de la Bădăcin și noi ăștia ocoși de prin Sălaj, ședem și ne holbăm cruciș.
Pe ora viitoare, test din lecția asta și din recapitulare!