Iaca avem şi noi sălăjenii un baciu care nu e, încă, la fel de cunoscut ca Ghiţă, ciobanul cu tableta, dar nici multe nu mai are. Doru îi zice, şi e din prin Bodia, Buciumi. Şi are ciobănaşu’ ăsta a nostru un dor, care nu-i nici muiere, nici tabletă, nici odor.  E un dor de oi, mioare şi berbeci deopotrivă, şi atâta de mare îi dorul ăsta transhumant, că musai să le aducă pe toate, câteva sute, hăpt în mijlocul satului. Da’ nu numai pe oi, ci şi pe câini, vreo şapte- opt dulăi. Unde?! Chiar peste drum de şcoală şi grădiniţă, să vadă şi pruncii din sat cum stă treaba cu ciobanu’ modern, care face şapte lucruri deodată, ca Napoleon. Că fiind în centru, odată-şi mulge oile, în timp ce vorbeşte la teleu şi mănâncă un dărab de caş şi le repezeşte iute în grădinile oamenilor să le tundă iarba, că doar nu au ce se supăra sătenii, măcar nu tre’ să trudească ei la cosit. La fel de aprigi îs şi dulăii, odată sar gardu’ şi fac ordine că nu mai vezi picior de copil sau om pe drum. Îi împrăştie ca pe potârnichi, care pe unde, să aibă loc oile să treacă. Şi când se întâmplă să mai moară câte o mioară sau un berbecuţ, odată le aruncă baciu Doru sus, pe acoperişu’ de la saivan, de se umple tot satu’ cu miros de diug, de nu mai ştii unde să-ţi ascunzi nasul. Straşnic, nu glumă, ciobanu ăsta, mult mai tare decât Ghiţă – de-l întrebi ce-i cu atâta amar de turmă în mijlocul satului, de atâţia ani, pe dată îţi răspunde că el are otorizaţie, tumna de la UIE. Alooo, Primăria, DSV-ul, DSP-ul şi care se mai ocupă de treburi din astea, se aude?! Sau povestea aia cu autosesizarea e doar în cărţi?