Cu siguranță veți sări pe noi la faza asta, dar musai spusă. Deci, că s-a ajuns la faza asta inumană, ori necanină, cum vreți să-i zicem, e nenormal, care va să zică. Că ne-am trezit toți, peste noapte, iubitori de javre mușcăcioase, da’ cu cârnatu’ în gură, nu știu, poate ne-o fi atins în somn dragostea divină. Probabil că mulți dintre voi nu prea ați fost luați la colți de blugi, de vreo haită de cîini mîrîitori, cu ochii roșii însîngerați. Dar, corect, și pentru ei, că au ajuns în starea aia, tot noi sîntem de vină. Că nu ne-am mitinguit mai devreme.
Situația e totuși confuză. În fiecare an, de Paște, ucidem mii și mii de miei. Mai mult, îi creștem doar pentru a-i pune pe cîrlig și a-i beli chiar în fața ălora care-i cumpără. Pentru că așa e obiceiul nostru creștin. Să bagi cuțitul într-o arătare de aia albă, mică și pufoasă, să-i vezi sîngele curat și nepătat – nu? asta-i faza creștinească, cum țîșnește, ca apoi să-l bagi la cuptor și să-l halești în numele unei religii sau alta, asta e uman. E complet uman, nu-i așa?
Sincer, după cîte se petrec în zilele astea pe străzi, hingheri, schelălăituri și alte cele, noi nu prea ne-am mai apropia, cel puțin cîteva luni de zile, de hotdogi, șaorme și burgere. Nu de alta, dar la noi consumul de carne de cîine nu e încă în trend. N-o fi creștinesc, poate. Ca la alții. Pe la noi e creștinesc ca ceea ce omorîm, să creștem cu dragoste și trudă. Ferme de porci, cirezi de vite și miei. Că ce, e vina lor, a cîinilor, că s-au crescut singuri?