O povestioară tragi-comică cu final fericit, care a stârnit un pic de vâlvă în curtea primăriei oraşului de sub Măgură şi care duce cu gândul la romanul româncei Claudia Golea – În numele câinelui. Actori în rolurile principale: un căţel- pe jumate cu stăpână, pe jumate vagabond, o stăpână – funcţionară în primărie, cu gură mare şi repertoriu pe jumate office, pe jumate vagabonţesc. Firul acţiunii: într-o zi, câinele (Vagabondul), de care avea şi nu avea grijă doamna cu pricina (Doamna), a dispărut în mod suspect. Ultragiată, Doamna a început să-i suspecteze pe toţi, pornind de la vecini, la lucrătorii de pe lângă primărie, la colegi şi chiar la primar. Pe toţi i-a trecut, verbal, prin toate furcile caudine, acuzându-i că nu au votat cu cine trebe’, că le face ea felul şi că, până la urmă, care ce a avut cu Vagabondul ei? Neştiind cum să o liniştească şi temându-se de blesteme, apoplexii şi alte cele, cineva s-a hotărât să vină să-i prezinte drept ofrandă în locul Vagabondului, cinci pui care abia făcuseră ochi. Alte şuvoaie de cuvinte aruncate în rafale către toţi din jur. Într-un final, Doamna a auzit că l-ar fi ridicat hingherii şi că ar putea fi în adăpostul din Zalău. A venit, l-a găsit şi a plecat fericită în treaba ei, iar lucrurile au reintrat în normal. Şi să mai împarţi aşa capra şi varza, când unii trag de  o mânecă, cerând să dispară câinii vagabonzi de pe străzi, iar alţii trag de alta, strigând după câinii dispăruţi.