E greu cu popoarele, cu mulțimea, cum ar veni, să îi faci să meargă în turmă și să nu deschidă gura cum că ar vrea una ori alta, că drepturile omului și alte chestii din ăstea de lux, după cum ne-a spus, în zeflemea, ministreasa cea cu justiția la purtător. Asta pentru că, se știe deja, de la ministreasa cu munca la purtător, că românii e leneși, clar, fin’că nu vor să muncească pe doi lei, cum fac alții.

Totuși, așa greu cum e, romanii, pe vremuri, au găsit soluția la treaba asta cu cerutul de drepturi. Ei și-au zis: bă, ce să facem noi ca să le închidem ăstora gura? Păi, simplu, le dăm circ, adică sânge. Și așa au apărut bătăile cu gladiatori.

Acuma, cu datul de sânge în zilele noastre e mai greu, deși, uitându-ne la ce se întâmplă în Europa, se pare că secreții au găsit soluția și pentru asta. La noi, în România , ce să facă teroriștii, că cei care trag sforile fac o treabă așa de bună, că le-au luat pâinea de la gură până și teroriștilor cei mai cei. Însă, pentru popor, tot e nevoie de circ. Și dacă nu se poate cu sânge, atunci cu ce? Cu cătușe, că e aproape la fel de spectaculos ca și cum niscai gladiatori cu mușchi i-ar altoi la greu pe alții, mai mici și mai pricăjiți, că nu toți pot fi procurori pe lumea asta.  Da, dar, oglindă-oglinjoară, cine e cea mai curajoasă, neînfricată și justiționară din țară?

Bă, tu ești prost? Vrei dosar?

Și, uite așa, din cauza lu’ oglindă-oglinjoară, Der Präsident, recte Klaus, profitând de cele câteva zile pe an când e în țară (că știi ce greu e să o ții dintr-o vacanță prezidențială în alta?) a spus DA. Bine, el, adică, să-mi fie cu iertare, Excelența Sa, a avut de ales nu între două variante de răspuns,ca muritorul de rînd, adică da sau nu, ci a trebuit să aleagă între trei variante de răspuns. Și anume: YES, JA ori DA.

Încet, calculat, pas cu pas, nu a ales să spună YES, pentru că noi, românii, nu trăim într-o colonie americană, cum ar zice oamenii răi. Nu a zis nici JA, pentru că noi, românii, nu sîntem calul de bătaie al UE, cum ar zice tot oamenii răi, desigur. A zis DA. Un DA mioritic, get-beget. Un DA care să ajungă pentru încă trei ani în care cea mai curajoasă, neînfricată și justiționară din țară să poată să pună cu botul pe labe corupția. Întâi pe ăia care trebuie, fin’ că trebuie. Apoi și pe ceilalți, cică. Bine, poate nu și pe ceilalți, că unii, după cum se vede, au învățat să spună, molcom, DA.

Și poate ar mai fi ceva de spus, dar, totuși, mai bine de trei ori Ura! Pentru că, nu-i așa, ne-am luat țara înapoi.