Pheee, că om de treabă îi primarele ăsta a nost’ șimleuan, nu degeaba-i sur în cap! Ce credeți voi că i-a tunat lui să facă, bată-l, să-l bată, că nu îți ghici nici să vă înşirați neuronii pe masă şi să scociorâți cu bețele în ei. Apare marțea, ca Tândală, una da, una ba, pe feisbucul ăla de-l purtați toată ziua după voi, ca pe cartea de rugăciuni, şi se înțelege cu oamenii cum să facă şi cum să dreagă să le fie bine la tăți. De vine unu, altu, şi îi zice – apăi, cam mare noroiu’ p-aci prin Pusta şi pe Mărului, după ce ați dat gât la apă – el repede trimete oameni să cârpească şi să peticească, numa’ să se poată circula. Una s-o plâns că numa nu închepe de bradul din fața blocului, că îi noapte în casă şi praf, şi atâta o-nvârtit-o şi sucit-o până a rămas bradul la locul lui. Amu’, cică vrea să facă sens de ăla de se circulă numa’ p-o parte, să nu se buşească maşinile între ele, de la poliție la sinagogă, şi îi întreabă pe oameni cum cred ei că ar fi mai bine. Şi tot aşe, fiecare cu ce-l doare, unu cu gazu’, altu cu macazu’, până se încing spiritele, şi primarele îşi ia la revedere, până data viitoare, şi ei rămân ca oile fără cioban şi se mai înțeleg vreo două ceasuri, care să pună primul mâna pe lopată. A doua, a treia zi, mai apare câte unu să mulțămească sau să se plângă că el nu şi-o primit răspunsu’. Mno, acuma înțăleg şi io că vreau telefon de ala cu atinjere.