Fabricanții ăștia de știri de pe la o antenă de teveu au luat-o razna rău, probabil de la atîta ploaie-n cap, și au dat o știre filmată despre un podeț din Sălaj luat de Someș. Dincolo de faptul că miticii nu prea au ei habar de zonele astea mai îndepărtate de ei, uneori, mai făcîndu-ne și județul Zalău, ei probabil că nu știu că Sălajul e format din orașe, comune și sate, de aia n-au localizat Someșul ce a luat la vale podețul.
Noi chiar am luat-o de bună și am început să ne stresăm, încercînd, întîi, să identificăm pe unde moaștele lor mai sînt pasarele de astea peste Someș. Și, am dat de probabil singura, prin Căpîlna. Așa că ne-am luat neamurile, rudele, amicii și cunoștințele la inventar și am sunat la fetele zglobii de acolo. Nici vorbă de podeț – pasarelă dus de Someș prin zonă: e bine mersi acolo, deși-i un pic cam ciufulit, că de, cînd plouă, dar mai ales cînd plouă mai mult decît trebe, Someșul să cam umflă.
Ca să ne liniștim, am întrebat apoi și pe la celulita asta de criză și anticriză inundicească, ce o juma de zi a stat azi în ședință, trecînd la inventar zonele cu probleme. Nici ei nu știau nimic de podeț luat de ape, în sensul că ”nici vorbă de așa ceva”. Acu, noi ne-am chiar liniștit, dar ne întrebăm cît de hodinită au mintea miticii ăștia de stau cu spoturile-n cap tătă zi?
niciun comentariu