Cu toții știm că toamna se numără bobocii, la fel cum bine știm că după un drum de Oradea, se numără vertebrele. Ce legătură o mai fi și între Atlas și cur, vertebre și Oradea? Simplu! Răspunsul e… drumul spre Oradea, cu trecere prin Marghita. Să te ferească orice entitate vrednică de blesteme, de un asemenea drum, plin cu găuri negre, un fel de cratere, în fundul cărora, dai de dracu sau dai cu dracu-n stânga și în dreapta, până ajungi în Oradea. Se spune că sălăjencele care fac des drumul spre Oradea se pot recunoaște ușor după fundul plat. Se înțelege de ce. Se mai spune că cel mai grav lucru pe care îl poți dori celui mai mare dușman al tău este un drum de Oradea. Cercetătorii lui pește prăjit au descoperit, recent, că ar exista o legătură între jocul de sub scaun și drumul spre Oradea. Tot recent, m-am visat călărind și m-am trezit pe drumul spre Oradea. Singurii supraviețuitori ai unei astfel de aselenizări sunt rockerii convinși, cei care oricum au Atlasuʼ sclintit (prima vertebră cervicală), și pentru care drumul spre Oradea e doar un reminder că ar mai trebui să asculte niște heavy, ori se lasă cu niște metal în șira spinării. Dacă ai avut cumva 34 de vertebre, și ai făcut un drum de Oradea, te îndemn să le mai numeri o dată și sunt mari șanse să-ți dea cu radical. Concluzia? Decât să mergi la Oradea, mai bine te duci la Cluj, ori nu te duci, că tot vine toamna și se mai și numără bobocii.