Spirtu’! Asistento, unde-i spirtu’? Am o rană în gât şi trebuie să o dezinfectez, adu spirtu’, trăsni-l-ar să-l trăsnească! Şi aşa, ua, gl, ah, spirt!, începe caruselul magic. Și ar fi de râs, dacă n-ar fi de râs, ba îi chiar de plâns, fin’că asta-i o practică cuprinsă în fişa postului unui medic care se plimbă pe sub Măgură, dimineaţa pe răcoare, să nu se aprindă spirtu’ de la căldură. Și din cauză de spirt, există persoane care se tem să meargă la medic, şi asta nu pentru că ei ar suferi de tripanofobie, ci pentru că medicul mai testează spirtoasele, așa, de grija pacientului sau ca să prindă curaj atunci când are nevoie de el. Iar, deja, povestea-i cu vechime, și spirtu’ e la putere și azi, semn că coafura rezistă. Așa se face că, deunăzi, un bolnav, un om, cum s-ar spune, a refuzat să se ducă la un consult, că nu are încredere nici în diagnostic și nici în pilulele ori spirtu’ oferit de medicul în cauză. Și-atunci, dacă un medic îşi permite o astfel de gogonea, chiar în timpul programului, să nu te miri dacă mâine vei primi medicamente de inimă, când tu ai o simplă răceală, sau dacă o să-ţi înfunde în venă o seringă pe post de branulă, când, de fapt, tu ai venit să-i aduci corespondența. O posibilă variantă ar fi să mergi la consult înafara programului, că poate pe atunci rămâne fără spirt, că dacă nu-i cu spirt, poate-i cu deontologie! Până atunci, hai noroc, și la mai mare!