Din vârful dealului, cum mergi din Zalău către Aghireș, la stânga e drumul care duce în pădure, drum care, de mulți ani, e cunoscut și bătut de foarte multă lume, ba pentru o plimbare în pădure, ba pentru un picnic în poiană. Ba, mai mult, la intrarea în poiană, de câțiva ani, stă făloasă o pancartă – pusă de autorități, of course, care zice că acolo-i loc de picnic. Da, da’, ce să vezi, acolo-i și pădure de tăiat. Și cum să o tai cu atâta lume în jur? Păi, simplu. La intrarea pe drumul cu pricina pui un semn care îți spune că nu-i voie, că, cică, acolo-i cu restricție de circulație. Hiii, după atâția ani de circulat pe-acolo, pe drumul către locul de picnic, gata, e DAF cu restricție de circulație. Păi, și cu locul de picnic cum rămâne? Că degeaba îți iei avânt să sari până acolo, că-i cam departe, așa că tot pe drum tre’ să o iei să ajungi acolo.

Ee, unii poate buchisesc pe litere ce scrie și nu mai intră în pădure. Ceilalți, care își văd de drumul lor prin pădure, după ce ajung la locul de picnic, iar, apoi, o iau la plimbare prin împrejurimi, găsesc și motivația apariției pancartei cu restricția: la marginea drumului forestier, grămezi-grămezi de copaci tăiați (vezi foto), semn că după ce s-a spus că “Ja! Liber la tăiat!”, unii n-au stat pe gânduri, că, cine știe, poate vine altu’ și taie pădurea înaintea lor.

Acuma, cum se împacă cele două pancarte – aia cu loc de picnic și aia cu restricție de circulație, doar drujbăloșii pot să știe. Că ei atâta știu: brrrrum-brrrrum, caaaaadeeee! Și, poc, mai cade un copac, cha ching, mai intră un leu de cinci în buzunar la… Chiar, la cine?