Atop, Atop, Atop, pică banu’ strop cu strop. Cam așa ar putea suna refrenul la o nouă manea de succes mioritică. Sau o colindă nouă, atunci când se merge cu Steaua (ori cu Dinamo, depinde de instituție) pe la șefii din județ. Bine, toată chestia asta cu leul de 1000 (deși unii zic că ar fi 1500, oricum, mărunțiș pentru șefi) e făcută, desigur, pentru “promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică”, așa cum scrie pompos pe site-ul Atop, adicătelea Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

Da’, așa, pentru noi, ăștia mai proști, că cam cu ce se ocupă Atopu’ ăsta? Păi, cu ce să se ocupe? Cu povestitul. Adică, o dată pe lună, de obicei în timpul serviciului, niște 14 din Sălaj (ca-n toată țara), toți șefi, of course, se adună și povestesc despre cum ar fi bine să nu fie rău. Pentru populație. Că pentru ei, e gata rezolvat, recte leul de 1000. Bun. Și, după ce povestesc ei, ce se întâmplă? Păi, nimic, fin’că Atopu’ ăsta e doar așa, cu rol consultativ. Adică zic și ei așa, din gură, ceva, între ei, ca să treacă timpul mai ușor, după care, drept răsplată că au stat la povești, poc, primesc leul de 1000, recte indemnizația de ședință. Că cam cum ar fi un salariu al unuia care lucrează de-i sare capacele, că-i la stat, că-i la privat. Da, dar pe ăia care lucrează, dacă-i prinde șefu’ la povești, chiar și așa, o oră – hai, două, lunar, bă, ce să vezi, nu-i mai spală toți fluturașii de salariu nu pe o lună, ci pe tot anul.

Acuma, în apărarea șefilor, ca să nu se tot ia de ei amărăștenii (că și ei, șefii, muncesc), probabil că sînt plătiți la cuvânt, adicătelea 1 leu cuvântu’. Și, se știe, să găsești 1000 de cuvinte, bă, cam greu, că limbajul de lemn nu are atâtea cuvinte în dicționar. Deci, da, muncă grea. Că nu folosește nimănui, asta nu interesează plebea muncitoare, că ei, spre deosebire de șefi, trebuie să execute. Ca să le iasă salariul, ăla așa amărât cum e.

Da’, totuși, dacă-i pentru interesul comunității, cum se face că printre atopiști nu-i niciunul neșef, adică din comunitate, cum ar veni? Că știi ce bine le-ar prinde unora leul ăla de 1000, mai ales că mulți nici măcar nu câștigă atâta într-o lună de muncă…

Însă, pe de altă parte, dacă ai vrut bani, bă, cine te-a pus să muncești ca prostu’? Trebuia să te bagi și tu în politică. Și-atunci primeai nu un leu de 1000, ci, vorba culturală mioritică, fără număr.