Publicul zălăuan de toate vârstele a răspuns afirmativ şi în acest an festivalului CineLatino şi a umplut până la refuz amfiteatrul din Parcul Central al Zalăului, trăind la maxim alături de personajele celui mai bun film argentinian al ultimilor ani.
“Relatos salvajes/Poveşti trăsnite”, în regia lui Damián Szifrón, nominalizat la categoria “Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2015 şi la “Palme d’Or” la Cannes, câştigător a peste 20 de premii la festivaluri de prestigiu, a deschis cea de-a patra ediţie a festivalului CineLatino la Zalău. La eveniment a fost prezentă şi a răspuns simplu, modest şi cu deschidere întrebărilor publicului regizorul artistic al filmului „Povești trăsnite” – Maria Clara Notari, alături de reprezentanţi ai organizatorilor, respectiv Compania Tenaris Silcotub, în asociere cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, Primăria Zalău și Casa Municipală de Cultură Zalău.
Construit ca un album cu şase povestiri distincte şi actori diferiţi – Pasternak, Las ratas, El más fuerte, Bombita, La propuesta şi Hasta que la muerte nos separe, prezintă felul în care ar arăta viaţa oamenilor dacă şi-ar da frâu liber pornirilor adevărate, fără să mai treacă prin filtrul analizei şi al stăpânirii de sine. Sub forma unei comedii negre, imprevizibile şi pline de acţiune, care reuşeşte să capteze privitorul, de la început până la sfârşit, “Poveşti trăznite” reuşeşte să atingă un nivel complex de analiză al psihicului uman, dominat de instincte violente, ca răspuns la barierele impuse de societate. Instinctul de supravieţuire este redus la maxim, în unele cazuri este înlocuit în totalitate de violenţă şi autodistrugere din dorinţa de a se elibera de rigorile impuse. Szifrón şi-a numit poveştile „sălbatice“ pentru că vorbeşte despre un tip de schizofrenie în care oamenii trăiesc într-o societate inegală, opresivă. Lumea actuală, spune Szifrón, este incompatibilă cu lumea firească în care ar trebui să trăim, astfel că se amplifică acel instict sălbatic din noi care nu este neapărat rău. Una peste alta, personajele filmului sunt oameni obişnuiţi, în situaţii banale care cresc în intensitate şi forţă de îndată ce se opun cu toată fiinţa evenimentelor prin care trec. Un pilot, o chelneriţă, un şofer, un expert în demolări, un băiat dintr-o familie bogată, o femeie în ziua nunţii, sunt toţi cât se poate de obişnuiţi, nedreptatea sub diferite forme fiind cea care îi determină să ia poziţie, indiferent de consecinţe.
Deşi considerat cel mai bun film argentinian ai ultimilor ani şi apreciat cu nenumărate premii, a fost destul de puternic criticat pentru transmiterea mesajului cum că ar putea fiecare să-şi facă dreptate singur, indiferent de consecinţe.

Umor negru specific argentinian

La finalul proiecţiei, care s-a terminat undeva către miezul nopţii, cei care au dorit să mai afle detalii despre felul în care a fost construit filmul şi despre culisele acestuia au rămas să o asculte şi să-i pună întrebări regizorului artistic Maria Clara Notari, care a dezvăluit faptul că finalul filmului nu a fost gândit ca un happy-ending iniţial, dar că în timpul filmărilor s-a simţit nevoia unei note pozitive, astfel că filmul a primit un final care oarecum împacă pe toată lumea şi lasă zâmbetul pe buze. Datorită faptului că una din poveştile filmului album aduce în prim plan o poveste cu un avion, care este prăbuşit cu toată lumea la bord, primul gând al spectatorilor a fost la drama reală a avionului prăbuşit în Austria, aşa că una din întrebările publicului a fost legată de această întâmplare, doar că filmul a fost filmat cu doi ani înainte de drama reală, fără a fi inspirat de aceasta. Spectatorii zălăuani au fost curioşi şi dacă umorul negru surprins în film este specific argentinian sau dacă inspiraţia a fost generală, iar răspunsul regizorului a fost că umor este unul cu totul şi cu totul autentic argentinian. În final, regizorul a dezvăluit şi măsura în care acest film a schimbat viaţa tuturor care au participat la filmarea acestuia şi care este greu de cuantificat în cuvinte. Filmul este unul care merită văzut şi care pune pe gânduri, fiind mult mai mult decât suma unor întâmplări care reflectă umorul argentinian.