Membrii trupei Decease s-au întors acasă şi au fost primiţi aşa cum se cuvine! A fost un concert demenţial, din punctul meu de vedere. Şi sunt convins că sunt şi în asentimentul vostru. Noul album e pur şi simplu fenomenal şi marchează o evoluţie mai mult decât firească după excelentul „Exhort To Obliterate”. Exact aşa cum noi, contingentul fidelizat în decursul anilor, o ştim, Decease vine, execută şi pleacă! Exact ca trupele mari. Pentru că asta devine Decease: o trupă mare, cu un bun potenţial extern. Aţi fost 48 de plătitori, ceea ce nu e deloc puţin pentru o trupă de thrash/death! Acest fapt, mă motivează ca, periodic, să mai contactez trupe pe felia asta. Sincer vă spun – mă aşteptam să iasă mai rău, şi da, au fost cazuri de persoane care ştiu sigur că ar fi venit, dar au fost în imposibilitatea practică de a putea ajunge.
Alaltăieri noapte, am observat ceea ce devenise deja vizibil încă de la deschiderea Rock’n Roll Center-ului din Zalău, anume faptul că, încet- încet, se formează un public, foarte interesant că în mare măsură fidel oricărui subgen de metal, adică o generaţie tânără care vine, cu mici excepţii, la toate concertele din Center, şi, în acelaşi timp, devine receptivă la tot ceea ce se întâmplă, de la rock alternativ, la southern, la groove, la melodic death sau la death / thrash. Pentru faza asta: hat off, sunteţi geniali! Zalău is alive, prin voi! Pe lângă voi, receptivitatea celora de middle age este şi ea mult peste înălţime. Generaţia mea a fost şi ea bine reprezentată, având în vedere faptul că Decease sunt, realmente, de-ai noştri. Mi se pare excelentă această proporţionare bine echilibrată pe vârste a celora care vin seară de seară la concerte.
Până la Masterpiece, ocazie cu care sunt convins că vom trece binişor peste o sută, având în vedere faptul că Metallica iz Metallica şi deja suntem 75 pe „going“, ne vom antrena cu:
– Sâmbătă, 24 Ianuarie, ora 21:00, Stelian Boldea (Steli & Boogie), intrarea liberă, recomandat, în special, iubitorilor de sonorităţi progressive gen Joe Satriani, Dream Theater etc.)
– Sâmbătă, 31 Ianuarie, concert New Proscenium – Târgu Mureş, (Tribute to Nightwish)
Noroc în toate, metale-n difuzare şi suma respectelor noastre, pentru că faceţi ca rock-ul şi metalul în Zalău să nu moară. De voi şi numai de voi depinde ca seria asta faină de concerte, pe care Zalăul nu a mai avut-o la fel de activă de cel puţin 15 ani, să continue cât mai mult!
niciun comentariu