„Îl simt cum mai vine,
Mai vine pe acasă,
Îl văd cum se aşează
Cu satul la masă.
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi.
Generaţii ca mine, ca tine, ca voi“.
Imnul lui Maniu(fragment), Ioan Pop – „Poetu’ de Bădăcin” 1986

2014, Bădăcin. An de an, micul sat cu nici 300 de case prinde a se umple, la începutul lui făurar, de lume – de la oficialităţi, politicieni şi jurnalişti, la partizani înfocaţi, care nu se sfiiesc să dea glas ideilor măreţe pentru care Iuliu Maniu a plătit cu viaţa acum 61 de ani. Supranumit de localnici „Sfinxul de la Bădăcin”, Iuliu Maniu este încă viu în memoria sătenilor, care îl văd şi acum urcând Dealul Ţarinii, interesându-se de soarta învăţăceilor, construind şcoala ce-i poartă astăzi numele, făcând planuri pentru ridicarea unei biserici şi, mai presus de toate, luptând pentru drepturile tuturor românilor.

Parastas pentru familia Maniu

Slujba religioasă este oficiată de şapte ani încoace în biserica pe care Iuliu Maniu o dorea construită pe moşia lui, undeva deasupra şcolii finanţate tot de el. Nu a mai apucat să-şi vadă visul împlinit, însă oameni cu sufletul mare au dus la capăt ceea ce a fost întrerupt în 1947, iar biserica e, acum, exact aşa cum omul Iuliu Maniu a reuşit să o vadă doar cu ochii minţii. Un sobor de preoţi s-a adunat şi astăzi, 9 februarie, pentru a oficia slujba în memoria familiei Maniu, printre aceştia numărându-se vicarul foraneu al Silvaniei – Gheorghe Ţurcaş, parohul Bădăcinului – Cristian Borz, parohul de la Bobota – Cristian Laslo.
Suficient de mare pentru credincioşii locului, biserica a devenit neîncăpătoare astăzi, lumea stă şi afară şi ascultă slujba în tăcere, dând uşor din cap a salut la vederea câte unui cunoscut, în timp ce curtea se tot umple cu alţi şi alţi oameni. Au venit mai multe oficialităţi şi aici ar putea urma o listă cu nume, funcţii şi instituţii. O mişcare fluidă, în val, un murmur uşor şi toţi cei prezenţi participă la ridicarea parastasului familiei Maniu. Mai târziu, cei care încă nu au văzut muzeul de la demisolul Bisericii Greco-Catolice, dedicat marelui om politic, cât şi cei care au dorit să-l revadă, au avut posibilitatea să se oprească în faţa exponatelor şi să citească explicaţiile sau pur şi simplu să se uite pe îndelete la costumele populare, la obiectele care au aparţinut distinsului om sau la fotografiile care înfăţişează familia Maniu, în diferite ipostaze.

Marin Pop și-a lansat cartea în Muzeul lui Maniu

„Obiectele ce ne înconjoară au amintiri. Ele ne vorbesc, astăzi, despre cei ce s-au constituit în strălucite modele pentru timpul prezent, despre imensele acumulări de experienţă şi înţelepciune din acele vremuri grele, dar şi de avânt de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la mijlocul secolului XX. Şi ce loc mai propriu am fi putut găsi, decât muzeul Iuliu Maniu, pentru lansarea cărţii: „Viaţa politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Naţional şi Naţional Ţărănesc din Ardeal şi Banat“, scrisă de Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Artă Zalău“. Cuvintele rostite de părintele Cristian Borz fac introducerea lansării de carte, după care sunt transmise mesajele a doi distinşi profesori universitari: Ioan Scurtu, de la Universitatea Bucureşti, şi Mihai Drecin, de la Universitatea Oradea, care apreciază volumul ca fiind o lucrare valoroasă şi o lectură agreabilă şi extrem de utilă pentru cunoaşterea şi înţelegerea vieţii politice din România interbelică. Apariţia cărţii este salutată prin luări de cuvânt de către: directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj, Corina Bejinariu, directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, Daniel Săuca, vicarul foraneu al Silvaniei, Gheorghe Ţurcaş etc, ca în final, să vorbească autorul acesteia. Marin Pop admite, referitor la volumul său, că este rezultatul unei munci ample, săvârşită pe parcursul mai multor ani de studiu, personajul principal fiind ţăranul român. De menţionat e faptul că lucrarea se dorește a avea un caracter monografic şi se referă la activitatea politică și administrativă a organizațiilor județene din Ardeal și Banat a Partidului Național Român, devenit după fuziunea cu Partidul Țărănesc, Partidul Național-Țărănesc, în perioada 1919-1938, circumscrisă perioadei interbelice.

Baciul Vasile Oros nu mai este

Lumea se îndreaptă apoi către Căminul Cultural, la o agapă, unde atmosfera se însufleţeşte şi discuţiile se tot învârt în jurul lui Maniu, a aspiraţiilor lui, a celor apropiaţi lui, a celor care au avut şansa să-l cunoască şi să stea de vorbă cu el pe uliţele satului, la biserică sau la şcoală. Oamenii locului îşi amintesc ce au auzit de pe la părinţi cum a fost cu ridicarea bisericii. Că pregătirile fuseseră făcute, lucrările stăteau să înceapă, însă au fost întrerupte de arestarea lui Iuliu Maniu din 1947, când i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare” şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Parohia Greco- Catolică, reînfiinţată după revoluţia din 1989, a continuat însă ce a început politicianul atunci şi a construit biserica visată de acesta, chiar pe acel loc. Se mai aude că parastasul oficiat, an de an, la începutul lunii februarie a devenit o tradiţie a locului, începută în urmă cu 27 de ani, de un grup de tineri îndrăzneţi, care au avut ulterior de suferit. Tot cam pe atunci a scris şi Ioan Pop- Poetu’ de Bădăcin, „Imnul Lui Maniu“, ca mai apoi să ajungă să fie bătut şi ţinut în cuşca câinelui(doar că asta e o altă poveste).
Şi parcă totuşi lipseşte ceva. Un glas molcom şi neostenit, care an de an spunea lumii adunate o poveste. Povestea omului Maniu văzut prin ochii unui copil de clasă primară. Da, baciul Oros nu mai este, s-a dus şi el la cele sfinte, anul trecut. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. A mai rămas povestea.

„L-am cunoscut pe excelenţia sa…”

„Dragii mei poporani, vreau să vă spun că l-am cunoscut pe excelenţia sa prin 34-35. În vremea aceea eram pe clasa a IV-a primară şi eram anunţaţi când venea în vizită Iuliu Maniu. Învăţătorul ne spunea vine doctorul Iuliu Maniu, să fiţi atenţi, când li-ţi videa, că are mâna pe răscheia uşii să vă ridicaţi şi să-l salutaţi cu „Lăudat să fie domnul Isus Cristos”. După ce intra în sală, excelenţia sa îşi întindea paşii către catedra învăţătorului, discuta câteva cuvinte cu învăţătorul şi după o bucată de timp îşi lua jentuca şi-i făcea semn învăţătorului că e vremea să plece. La prima bancă se oprea şi-l întreba care copil e bun la învăţătură. Învăţătorul zicea: Petru, Pavele, Nicolae… să se ridice sus. Maniu întindea copilului pachetul cu bomboane şi acesta le primea ruşinos, apoi videa că celălalt copil care era lângă el cu şezutul, pleacă supărat capul că el nu primeşte, îl mângâia pe cap şi-i zicea: dă-ţi interesul la învăţătură copile că data viitoare şi dumitale îţi dau bomboane.” Şi povestea continua cu… „părintele de atunci Man Simion, m-o văzut căci cunosc un pic Tatăl nostru şi Născătoare, şi m-o învăţat şi Crezu şi Psalmu şi m-o îndrăgit, venea zilnic la învăţător şi mă cerea să mă duc la liturjia ce se ţinea în Dealu Ţarinii, la Grădina Băştinaşă a lui Iuliu Maniu. După liturjie, sora franciscană ( n.r.sora lui Iuliu Maniu- Cecilia) întreba a cui e acest copil, care a venit. E a lui lele Ană care face parte din Reuniunea Marianelor, zicea părintele. Îmi dădea atunci câte o prescură pe care o servea în potir. Eu luam prescura şi la şcoală o împărţeam cu colegii din stânga şi din dreapta mea. Mi-era tare dragă prescura, pentru că avea coaja subţire ca foaia de pom… aşa am prins drag despre cântele religioase”.

„Urmaşii lui Iuliu Maniu” la şezătoare

Greu de precizat care ar fi punctul culminant al evenimentului de astăzi, Iuliu Maniu e, cu certitudine, omniprezent, şi când Căminul Cultural Bădăcin se umple, mult peste refuz, pentru programul artistic prezentat de către grupul „Urmaşii lui Iuliu Maniu”, coordonaţi de prof. Maria Borz, urmat de prezentarea proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”şi discursuri ale celor prezenţi, concluzia e că întreaga zi e punctul culminant al unui şir lung de pregătiri.
„Veşnic înainte,
Generaţii vin,
Pentru tine Iuliu
Sfinx de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofrandă
Şi respect sincer,
Ţară Românească
Îngerii din cer.“
Imnul lui Maniu(fragment), Ioan Pop – „Poetu’ de Bădăcin” 1986