
În urma concursului “Premiile Cluburilor Francofone de Afaceri”, concurs aflat la II-a ediție și organizat de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj și Clubul Francofon de Afaceri din Sibiu, vineri, 18 aprilie 2016, la Sibiu, elevi ai Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” au fost, și în acest an, pe podium, la secțiunea Mecanică a concursului.
Astfel, locul I a fostcâștigat de elevii Sabou Sergiu și Talaș Vlad, coordonați de prof. Tudoricescu Rădița, proiectul fiind tradus în limba franceză de prof. Ana Daciana, locul II fiind ocupat de elevii Țicuș Sebastian, Mureșan Alexandru și Ciupe Cristian, coordonați de prof. Rus Ana-Maria și NegreaFlavia, traducerea proiectului fiind făcută de prof. Ardelean Daniela.
Acest concurs vizează promovarea performanței în cinci domenii de activitate (IT, design, mecanică, mediu și marketing), a francofoniei și a limbii franceze înTransilvania și regiunea de N-V. Astfel, sunt promovați cei mai inovativi tineri, viitorii angajați în companiile francofone din Transilvania.
Premiile au fost decernate în prezența Excelenței Sale, François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, a Consulului Onorific al Franței la Cluj, Pascal Fesneau și Patrick Moleins, președintelui Clubului Francofon de Afaceri Sibiu.
Rezultatele elevilor sunt cu atât mai valoroase cu cât la acest concurs au participat 600 de elevi din 13 județe, iar juriul a fost format din oameni de afaceri, reprezentanți ai companiilor francofone în Transilvania.
Deplasarea elevilor la festivitatea de premiere a fost sponsorizată de firma Michelin România – Zalău.
niciun comentariu