Este mesajul pe care l-au primit elevii de la Școala Gimnazială „Simion Bărnutiu” Zalău, aflați la începutul competiției „Ecoprovocarea”, de la ecoambasadori, printr-o campanie de conștientizare privind modul corect de reciclare, activitate ce a avut loc pe data de 5 noiembrie.
„Ecoprovocarea” este o competiție educațională în domeniul protecției mediului și se află la a IV-a ediție, fiind organizată de Viitor Plus și sponsorizată de Tenaris Silcotub. Această competiție se va desfășura pe parcursul acestui an școlar 2013-2014, pentru patru școli generale din orașele Zalău și Călărași.
Prin această campanie am vrut sa mobilizăm, mai întâi, comunitatea noastră școlară, în vederea colectării corecte a unor materiale reciclabile, iar ulterior, să conștientizăm alți elevi, oameni din diferite instituții și pe cetățeni de faptul că orice ambalaj are viață după aruncare.
Aproape toate obiectele pe care le colectăm selectiv pot fi reciclate. Asta va însemna nu doar că vom avea mai puține deșeuri care umplu gropile de gunoi, ci și că vom consuma mai puține resurse naturale pentru noile produse din materiale reciclate. Deșeurile sunt de fapt noua sursă. Din hârtie, prin reciclare, se face altă hârtie, fără a tăia alți copaci. La fel și în cazul altor materiale, doar că uneori ne e puțin mai greu să ne imaginăm cum.
De exemplu, din sticlele de plastic reciclate în România în două fabrici din Buzău se fac haine, textile pentru casă, filtre de aspirator, materiale izolatoare pentru constructii, tapițerii pentru canapele, mochete pentru maşini etc.
Ca mesajul să fie de mai mare impact, elevii ecoambasadori și-au conceput fly-ere, postere, diferite desene etc., iar alegerea conținutului din materialele pregatite i-au făcut atenți pe colegii lor la oportunitățile prezentului, dar și la nevoile generațiilor viitoare.
Noi știm, că fiecare poate face mai mult, cu mai puțin!
niciun comentariu