Alunecând pe-o scoarță,
Pătrunde-n văzul meu profund,
Și mintea-mi luminează!
…
O vede azi, o vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă pancarta.
…
Şi cât de viu se va aprinde el
Puțul, cu apa din oțel,
Tânjind spre verdele castel
Când ea va coborî nițel.
…
Şi zona unde-a fost „crescută”
Peco se numește,
Şi din adâncuri ea e știută
Ca pancarta care nu se zărește.
…
Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea o curmă,
Căci eşti pancarta mea dintâi
Şi visul meu din urmă.