R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

GAZETA DE ONLINE - o altfel de gazetă de perete, un fel de oglindă socială contemporană

Chefu’, frate cu românu’. Hai noroc!

aglomeratie-kauflandMotto: A-nceput de ieri să cadă câte-un chef, acum n-a stat. Românii s-au mai îmbătat spre apus, şi încă beau grămadă, că-i bine beat.

N-a trecut bine agitaţia de Crăciun, că oraşul forfoteşte iar – mare chef mare, partea a II-a, recte Revelionul. Şi pentru că de aia-s sărbătorile sărbători, ca să se îmbuibe oamenii-meseni până dau pe dinafară şi ca să bea până nu mai ştiu de ei, drumul către patria lui Kauf, magazinul cu de toate pentru toţi, cum ar veni, e ca un furnicar. Singura diferenţă faţă de cheful de dinainte, ăla de Crăciun, e că, de data asta, n-au mai stat trei poliţai să dirijeze circulaţia în intersecţie, fiindcă, aşa cum probabil şi-au dat şi ei seama, n-are rost, că buluceala tot buluceală rămâne. Aşa că stai la coadă sus, stai la coadă jos. Evident, majoritatea şoferilor sunt femei, fiindcă, se ştie, de sărbători conduc femeile. Ălea măritate. Fiindcă masculul machou încă e beat. Că aşa se măsoară bărbăţia – machoul e beat mort, bărbatul adevărat, dar încă nemachou, e beat către beat mort, iar aspiranţii la bărbaţi adevăraţi sunt doar beţi. Ăştia din urmă mai şi conduc, că, “frate, adică cum să ne hâc oprească, că doar o dată e hâc sărbătoareeeeee”. În rest conduc măritatele, că ălea care încă nu-s angajate în familie beau cot la cot cu masculii. Un fel de machou-ială unisex. Acuma, după ce s-a tras linie primului chef, populaţia României s-a mai împuţinat, că s-au mai omorât între ei, desigur, cu bunătate în suflete, românii cei credincioşi. Ce-o fi după cheful doi, om mai vedea, că ăsta, al doilea, nu mai e chef cu bunătate, ăsta e chef brut, unde cine bea mai mult e ăl mai tare şi mai tare, aşa că Moş Gerilă cu mila, că Moş Crăciun a luat-o deja la sănătoasa, să scape cu viaţă de atâta bunătăţuri şi bunătate de sărbători.



4 comentarii

  1. Eman says:

    imi este scarba de tot :((((

  2. Anonymous says:

    Cine naiba a scris articolul ăsta de doi bani? Cum poți să generalizezi în halul ăsta? De ce ar trebui să fie toți bărbații băuti? Și care îi problema dacă conduc femeile?

    • Ia Iobeau says:

      Ca să-ți răspund la întrebări, pe rând, să poți pricepe: 1. Clar, articolul ăsta de doi bani nu a fost scris de naiba, că, altfel, ți-ai fi dat seama; 2. Cum pot să generalizez? Păi, tu ai ieșit vreodată pe stradă în noaptea de ”sărbătoare”? Că, dacă ai fi ieșit, ai fi văzut că, din păcate, chestia asta e generală; 3. De ce ar trebui să fie toți bărbații băuți? Asta e o întrebare la care nici măcar bărbații n-au răspuns. Ei sînt, în general, nu toți (ca să nu te apuce iar nervii) ocupați cu băutul; 4. Care e problema dacă conduc femeile? Niciuna. Era doar o simplă observație. La fel cum se poate observa, desigur, atunci când nu bei, că ploaia este udă. Și nu, nu e nicio problemă că ploaia este udă. Problema este, pentru ăia generalizați, că udătura asta este apă. Că de-ar fi bere…

  3. Hot_snowmen says:

    Esti prost ? Tot Zalaul e beat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *