Tot zălăuanul cred că trecut măcar o dată cu mașina pe drumul care duce la farmacia din dealul spitalului, fix prin fața Urgenței, drum pe care nu poți să-l faci decât hâțânindu-te mai ceva ca la rodeo. Dar nu ăsta-i baiul cel mare, că lași două-trei înjurături ca să umple gropile, în loc de balast, și mergi mai departe, dorindu-le numai bine celor care lasă gropile cu gurile căscate, da’ de mai pun de-o bucșă, rotulă sau altă piesă auto. Problema-i că pe acolo trec și ambulanțele care aduc pacienții la Urgență, iar unii dintre ei numai de așa ceva nu au nevoie, că au rezistat ei până a ajuns ambulanța și i-a luat, dar se prăpădesc sau se schilodesc mai tare când dau în gropi de numa’ tino-nino. Că pe drumari, așa cum știm, îi cam doare în gropi, e una, da’ nici ăia de la spital nu fac nimic, chiar dacă interesul lor ar trebui să fie ăla de a-i “repara” pe bolnavi, nu să-i facă să-și dea duhul când într-o groapă, când într-alta. Că doar nu demult au renovat clădirea, de ce n-au putut arunca o roabă de ciment sau asfalt și în gropile din fața intrării proaspăt renovate? Numai că, vorba aia, de ce să faci azi ce nu vrei să faci mâine? Așa că, din groapă în groapă, mergem mai departe, făcându-ne că plouă, până ne oprim, de tot, în groapa aia mare, de pe dealul cimitirului.