E plin Berlinul de vrăbii, vrăbii şturlubatice, vrăbii îndrăzneţe, vrăbii prietenoase ori vrăbii mari amatoare de cafea. Cred că nu a existat călătorie ori vizită la Berlin în care să nu dau peste ele în cafenelele din centru. Fiind de-ale casei, vin şi (ţi) aşază pe masă, pe spătarul scaunului, ciugulesc firimiturile de sub papucii tăi cu o linişte şi o nonşalanţă care face bine. Vrăbiile din dimineaţa asta m-au făcut să îmi amintesc o poveste pe care obişnuiam s-o citesc în copilărie, cocoţată în podul casei, de unde priveam lumea de afară printre ţiglele arse de soare.

Se făcea că într-un burg bătrân de când lumea trăia un băiat căruia tare îi erau dragi vrăbiile. Nu doar că le dădea resturi din mâncarea lui ori le construia căsuţe din scândurele prin copaci, dar le şi spunea ziua toată poveşti. Acum nu mai ştiu dacă vrăbiile îl şi înţelegeau, dar cert e că lumea îl poreclise pe băiat Vorobete, lesne de înţeles de ce. Anii au trecut şi iată că regele unui burg vecin a dat sfoară în lung şi lat că-şi dă fata celui care va trece o probă nemaivăzută. Ca mulţi alţi tineri, Vorobete prinsese drag de fată, astfel că s-a încumetat să-şi pună numele pe lista pretendenţilor. În ziua întrecerii, cei 12 tineri s-au înfăţişat în faţa regelui, care le-a arătat pe pajiştea din faţa hotelului 12 cozonaci uriaşi. Fiecare cozonac era de mărimea unui hambar şi, la un semn al regelui, o armată de oşteni s-au năpustit cu buzduganele asupra lor făcându-i firimituri şi firimiţele, răspândite cât vedeai cu ochii. Iar proba pe care o aveau în faţă flăcii era ca până la ivirea zorilor să cureţe fiecare bucata lui de pajişte de absolut orice firimitură. Povestea spunea că dintre toţi pretendenţii, doar Vorobete a dus treaba la bun sfârşit, iar asta pentru că un stol uriaş de vrăbii au venit peste noapte şi au ciugulit cozonacul împrăştit prin iarbă. Regele şi întreg burgul s-au minunat de aşa ispravă, iar fata şi Vorobete au avut o nuntă cum numai în poveşti poate fi, la care vrăbiile au fost şi ele printre oaspeţi. Bănuiec că în meniu era cu siguranţă şi cozonac. Şi poate şi cafea. Şi poate vrăbiile astea amatoare de poveşti, ştrudele şi cafenele sunt cele din povestea lui Vorobete. Sau aşa-mi place mie să-mi închipui, ascunsă sub pledul verde şi sorbind pe îndelete din cafea.