Greu îi, câteodată, omul de urnit, dar şi gura, când are slobozime, nu o mai opreşte nici popa, mai ales când o stârneşte chiar el. Şi cum să nu stârneşti gurile credincioşilor din târgul de sub măgura Şimleului, oricât de reformată ar fi biserica, anunţând băţos şi tare, din amvon, că lumea se termină în 21 decembrie, în speranţa că cele câteva băbuţe nevricoase, care îşi fac veacul la toate predicile, or înţelege aluzia şi îşi vor lăsa casa şi dările de mână bisericii sau şi-or scoate ciorapii, plini cu bani, de pe sub saltea şi i-or da, pe ascuns, părintelui ca să le spele cu ei păcatele. Şi-o fi închipuit, probabil, în măreţia lui de la balcon, că credincioşii pe care îi păstoreşte o să acţioneze în spiritul turmei şi o să facă donaţii pe bandă rulantă. Rezultatul a fost că a ajuns de râsul curcilor şi la gura târgului, care, după ce a trecut cu bine de 21 decembrie, nu l-a iertat pentru toate rugile din lume şi a scos de sub preş şi alte pocinoage de ale părintelui, pe care le îngropase de o vreme. Da’, poate, până se termină lumea, se uită şi astea.
niciun comentariu