Să vezi Berlinul prins între două anotimpuri, uite o bucurie de care am avut parte zilele trecute, când am dat iar o fugă pe pământ nemţesc. De când am aterizat pe Aeroportul Schoenefeld şi până taxiul ne-a lăsat în faţa hotelului am avut aceeaşi senzaţie că am descoperit primăvara. Atâta soare cald îmbrăca fiecare clădire şi trotuar, încât nici faptul că arborii sunt golaşi şi lipsiţi de frunze nu mi se părea nepotrivit cu gândul meu zbanghiu. Din camera de hotel, de la etajul 33, centrul oraşului se întindea până hăt departe, ispititoare străzi şi străduţe cu clădiri printre care mă şi vedeam furişându-mă. Dar încă nu! Pentru că vizita noastră fusese generată de-o şedinţă a babe-ului meu german la biroul din Berlin al firmei, l-am trimis urgent la lucru, iar eu am tulit-o la spa-ul hotelului, spunându-i frumuşel că unii mai trebuie să şi muncească, nu? După trei ore de îmbăiere, cu căciula trasă bine pe cap şi mănuşile la purtător, am ieşit din hotel în aerul rece de ianuarie. Acelaşi soare generos m-a făcut însă să zâmbesc ecuatorial, luând magazinele la rând. E sezonul reducerilor în Germania şi dacă la noi, în România, preţurile sunt atât de atent schimbate şi răschimbate, încât şi reduse tot în favoarea comerciantului rămân, la nemţi clienţii sunt pe primul loc. Branduri ca Zara, C&a, H&M, Pimkie, New Yorker, TK Max, Esprit, S’Oliver au preţuri accesibile în perioada asta oricărui buzunar, dar dacă vrei să optezi pentru Hugo Boss, Tommy Hilfieger sau Orsay, în loc să faci cumpărături în magazinele centrale ori în Alexa Mall (situat în Alekander Platz) o alternativă este Designer Outlet Berlin, aflat la doar 30 de minute de oraş, pe drumul naţional B5. Când m-am întâlnit spre seară cu babe, el avea în tolbă poveşti cu şedinţe încheiate cu party nemţesc şi bere, eu cu shopping de ţoale, parfumuri şi o listă cu muzee pe unde vroiam musai să calc.

De la Spy Museum la cel al Teatrului de Păpuşi

Ce vă recomand dacă ajungeţi în capitala Germaniei sunt câteva muzee faine, faine, faine. Pergamon Museum cu ale sale comori şi dscoperiri arheologice, Muzeul Filmului şi TV-ului, Kommunication Museum şi Berlinische Galerie, pentru cei care iubesc arta şi comunicaţiile de orice fel. Ne-au plăcut şi Trabi Museum, unde ne-am cocoţat într-un Trabant verde şi ne-am hlizit amândoi în oglinda retrovizoare, şi Muzeul Teatrului de Păpuşi. La ăsta din urmă am avut mereu senzaţia că pe vreo uşă trebuie să intre zgomotos ceata de copii ai căpitanului von Trapp, cântând Yodlere despre flori de colţ şi Alpi. Dacă aveţi chef de curiozităţi, puteţi încerca Muzeul Rujurilor ori pe cel al Curry-ului sau pe cel al Lucrurilor pur şi simplu. Adică de toate pentru toţi.
Fireşte Berlinul dă istoriei ce-i al istoriei, aşa că recomand cu încredere şi Käthe Kollwitz Museum – un muzeu al artei ce sugerează în detalii fine încărcatura dramatică şi suferinţa îndurată de Berlin de-a lungul timpului. Intrarea este doar 6 euro, iar ca o surpriză plăcută şi binevenită, un pasaj misterios face legătură cu Literaturhaus, o cafenea ce serveşte o diversitate mare de licori bune şi aromate de-ţi merg la suflet. În acelaşi spirit istoric, mai puteţi vizita Allied Museum (intrare liberă), Zidul Berlinului, Jewish Museum (2.5 euro pentru adulţi, copiii au intrare liberă) ori DDR Museum. La acesta din urmă intrarea costă 4 euro, iar dincolo de porţile lui descoperi microfoane ascunse, mobilă din perioada comunistă trăită şi la noi, Trabanturi colorate, un remember despre ce şi cum e plaja la nudişti, sticle de lapte, pionieri şi parada din Mai. Muzeul este situat pe râul Spree, chiar vizavi de catedrala centrală.

Pe sub Tei. Iarna

Dacă în prima zi am tropăit din ghetuţe pe străzi scăldate-n primăvară, a doua zi peisajul era total schimbat. Nu pot să-i zic anapoda, deşi când am vazut cum se pierde oraşul în vălătuci de ceaţă lăptoasă, mi-a cam venit să îmi pun mâinile în cap. De la etajul 33, nici Berlin TV Tower – situat la 100 de metri de hotel – nu mai era ce-a fost. Luminile i se diluau palide în câlţii ceţoşi şi pe măsură ce zorii de zi înaintau către dimineaţă, se stingeau una câte una. Dar nici gând ca iarna care-şi cerea drepturile să ne împiedice să ne bucurăm că eram acolo. După mic dejun, am ieşit curajoşi în zăpadă şi printre fulgii pufoşi am pornit să mai colindăm oraşul. Am ţinut morţiş să vedem la ceas de ianuarie şi Brandemburg Tor, şi Hotelul Adlon (oare cum o fi arătat toţi domnii şi doamnele care au cuborât cândva din limuzine şi i-au trecut pragul călcând pe covorul roşu?), şi Unten den Linden (pe sub Tei, cum ar veni la noi), acel bulevard larg care străbate centrul Berlinului şi duce taman la Brandemburg. Şi când frigul a cam muşcat din lăbuţele subsemnatei, trecând de mănuşi, ne-am aşezat la un capucino şi o prajitură cu brânză.

Cafeneaua cu vrăbii

Cafeneaua Werber e una cu o tradiţie în Berlin, dar ce ne-a plăcut nouă au fost două vrăbiuţe (Spätze) ce şi-au făcut căsuţa înăuntru. Zburau printre rafturile cu bunătăţuri ca la ele acasă, deloc stânjenite de muşterii localului, şi aterizau câteodată când pe scaune, când pe tăblia vreunei mese, când se lipeau amândouă de fereastră şi priveau zăpada de dincolo de sticlă. Nimeni nu le avea grija, nimeni nu era deranjat, iar micile zburătoare nici gând să o zbughească afară când uşa rămânea deschisă în urma vreunui client. Nee, erau ca acasă, le era bine, cum ne-a fost şi nouă. Cald şi bine într-un Berlin mirosind a prăjitură scoasă din cuptor şi prins între anotimpuri.