Nu știu alții cum sînt, dar politicienii sălăjeni, când se gândesc la fratele codru, la cum e ciopârțit sub semnul politicii, de mai are puțin și devine tufă, așa, să iasă un leu de cinci, bă, ei îs ecologi. Și fiindcă îs ecologi, iubesc copacii. Pe ăia care nu-s buni de tăiat ori pe ăia care se împodobesc de Crăciun, atunci când Moșul le mai aduce și el ce poate: o limuzină, o casă, două-trei amante, plus tupeu să ajungă pe tot anul. Acuma, ca să nu mai aștepte să le vină rândul la tăiat codru’ (că se stă la rând, după mărimea scaunului de stat), plus că Moșul, până la Crăciun, poate emigrează, sătul de impozite și taxe, ei, politicienii sălăjeni, și-au plantat un copac. Pentru început. Dacă le iese și se transformă în codru de tăiat, bine, dacă nu, măcar să slobozească ceva feromoni de împerechere, da’ de se lasă Moșul înduplecat. Și unde să planteze copacul altundeva decât lângă ei, acolo unde stau pe scaun și pun banul la cale. Am spus banul? Am vrut să zic țara. Și, pentru că se mândresc cu proiectul lor, singurul realizat până acum, l-au pus la vedere, recte în balconul instituției cu mulți politicieni pe metru pătrat. Și, ca să nu se simtă copacul singur, au plantat și ceva iarbă, ca să fie decor cu natură. Copacul, la rândul lui, le mulțumește și el cum poate – se bălăngăne când bate vântul, o activitate de bălăngănire foarte familiară celor mai mulți dintre politicieni. Și e atât de albastră clădirea, atât de albastră, că ca ceru’, iar copacu’ se simte ca acasă la el, în codru. Ba, mai mult, dacă copacul e copacă, adică femelă, cum ar veni, stând așa, la balcon, încet-încet o să ajungă să se creadă Evita Perón, și poate o să ajungă să ne și conducă. Lucru, de altfel, care nu are cum să dăuneze mai mult decât o face politicianiada mioritică, democrată, desigur. Așa că, zboară copacule, zboară!