E Ziua Culturii Naţionale şi, fiind româncă şi jucând în deplasare, vreau să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să o petrecem la Institutul Cultural Român din Londra, care o marchează printr-o serie de evenimente dedicate diversităţii culturale, etnice şi lingvistice a României.

Programul anunţat din timp online şi pe reţelele de socializare este bogat şi îi aduce în metropla britanică pe câţiva români frumoşi tare, de care – dacă vrei – poţi să te bucuri, ascultându-i şi privindu-i. Mă refer la actorii Levente Molnár și Cristina Catalina, precum și cineaştii Anda Teglaş şi Dragoş Teglaş, care vor aduce în faţa publicului londonez evenimente din mai multe domenii artistice: film, poezie și arte vizuale. Tot din programul care începe la ora 13.00 face parte şi o componentă de live streaming, o practică de diplomaţie culturală din ce în ce mai agreată, care figurează deseori în programul ICR Londra.

Ce ne-a atras mie şi lui babe atenţia sunt două momente culturale distincte: pe mine mă interesează poezia, în lectura Cristinei Catalina, actriță și producătoare stabilită în Marea Britanie, și a actorului Levente Molnár. Pentru cunoscători şi pentru cei născuţi în Transilvania mea de suflet, cred că Levente Molnár sună familiar, actorul clujean fiind unul din protagoniștii filmului “Son of Saul”, producție premiată atât la Festivalul de la Cannes, cât și, de curând, la Globurile de Aur. Atât Molnár, cât şi Cristina Catalina vor citi, în original și în traducere engleză, din opera lui Mihai Eminescu, Nikolaus Lenau și Ady Endre. ICR i-a ales pe cei trei  poeți pentru că s-au născut în diferite provincii românești, Moldova, Banat și Transilvania. Eu văd lucrurile subiectiv de bine, pentru că – numiţi asta banalitate, vintage sau whatever – mie Eminescu îmi place, deşi nu e printre preferaţi, Lenau sună ca-n Banatul copilăriei mele, iar între Ady Endre şi Zalăul natal pot pune liniştit semnul matematic Egal. Aşadar, ce aştept eu cu nerăbdare e un moment programat spre seară, dar babe-ul meu german visează la altceva: să descifreze câteva partituri enesciene, exersând la pianul lui Dinu Lipatti, aflat în sala de concerte ce poartă numele lui George Enescu. Babe, clapele şi partiturile fac casă bună împreună, aşa cum se întâmplă cu mine şi rafturile de cărţi. Şi încă un moment frumos pe care îl aşteptăm cu interes: în Biblioteca ICR, pasionații de limbi străine vor putea descoperi limba romanică cea mai apropiată de latină cu ajutorul mai multor instrumente de învățare a limbii române sau pur și simplu răsfoind cărțile marilor noștri clasici. Să-l auzim pe babe-ul meu german cum rosteşte în dulcele stil clasic abecedaristic „Ana are mere”,. Pe el şi pe restul pasionaţilor de limbi străine. Şi pentru că am ajuns la subiectul ăsta, mărturisesc o curiozitate: de fiecare dată când ajung la ICR la vreun eveniment, mereu mi se pare că mai mult de jumătate din public e formată din străini. Pe o parte îi auzi vorbind în limbi din cele mai diferite, pe restul îi ştii după trăsăturile asiatice că nu s-au născut pe meleag românesc. Sigur, mă bucură prezenţa lor, o savurez, o aplaud şi încurajez, dar curiozitatea mea rămâne de la un eveniment la altul: cum ar fi ca românii ăia mulţi de care dau în metroul londonez, în cafenele şi pe străzi să fie şi ei acolo, la ICR, astăzi după-amiază, de Ziua Culturii Române? Numa’ zic…