Tuzuleeeee, păi ce făcuși, bre? Plantezi piese de schimb prin oraș, da de-a ieși de-un Tuz mai mic? Acuma, așa se pare, că, în încercarea de a îmbogăți parcul auto din dotare, șefii vin cu idei care de care mai năstrușnice, că nu credem că-i doar delăsare și dezinteres, ca să lase să se târască prin oraș, cu fumul negru de rigoare, toate hârburile care n-au mai încăput la fier vechi. Că siguranța zălăuanului e mai presus de toate, nu? Așa că, ce și-au zis șefii ăștia? Bă, dacă la oameni merge, la animale merge, de ce n-ar merge și la otobuze cu împreunarea, recte puirea? Așa că au pus de-o întâlnire amoroasă între un autobuz și-o autobuză. Autobuzul, că era și ăla vechi, vai de mama lui, după ce și-a făcut treaba, a și murit, norocul călătorilor interurbani. Autobuza, nu. Și se porni autobuza la drum, cu călători cu tot, prin oraș, așa gestantă cum era. Și cum, la otobuze, perioada de gestație-i mai scurtă, ce să vezi, începu travaliul fix pe drum, pe la Zahana, cică. Și dă-i cu travaliul, urlete, țipete, din ăstea, de născătoare, până la Silvania, în stație, unde autobuza, într-o ultimă sforțare, slobozi pe caldarâm ceva ce se dorea a fi un autobuz nou-nouț în devenire. Bă, da nu prea semăna a autobuz, mai mult a rezervor de combustibil, minus părțile desprinse pe drumul de travaliu. Acuma, șefii de la Tuz ce să zică, să se dea cu curu’ de pământ că nu le-a ieșit, ori să se bucure că n-a pățit nimeni nimic? Io cred că s-au bucurat că n-a pățit nimeni nimic. Cât despre autobuză, îi mai trag o vopsea albastră, un retuș galben pe ici, pe colo, și ‘napoi la treabă, că ce, de unde atâta concediu de maternitate, că n-a ieșit nimic. Doar ceva piese de schimb pe carosabil.