În perioada 25- 27 octombrie, în cadrul Zilelor Bibliotecii Judeţene „I. S. Bădescu“ Sălaj, au avut loc o suită de acţiuni cultural educative, respectiv: vernisaje, expoziţii, lansări şi prezentări de carte, spectacole de teatru şi muzică populară, dar și evenimentul 100+… Zălăuanii omagiați de Centenar, prin care managerul bibliotecii, Florica Pop, și-a dorit să evidențieze 100 de sălăjeni frumoși și vrednici într-o carte a anului 2018, care să fie lăsată urmașilor noștri, peste încă 100 de ani. Și pentru ca acest proiect de suflet să fie posibil, Florica Pop și-a propus să strângă laolaltă acești 100+ sălăjeni din toate domeniile de activitate, să-i răsplătească cu medalii și stele și să-i pună să transmită un mesaj către generația de peste 100 de ani, mesaj ce va rămâne în Cartea Centenarului. Un proiect care a venit cât se poate de firesc, dat fiind contextul Anului Centenar, dar mai ales pentru că biblioteca este până la urmă o lume a cărților. Un proiect care la prima vedere ar fi trebuit să fie relativ ușor de realizat, dar care s-a dovedit destul de ambițios, când a fost de adunat, în aceeași seară, în aceeași locație, toți cei 100+ zălăuani. Rezultatul acestui eveniment neregizat a fost o seară cu emoții și trăiri profunde, cu discursuri libere pline de mesaj din partea participanților, cu replici, cu muzică românească și cu mult respect pentru înaintașii noștri.
„(…)Pentru că suntem din județul artizanului Marii Uniri, Iuliu Maniu, și de asemenea tot de aici, din vechiul Sălaj, a fost președintele Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, George Pop de Băsești. Tot din Sălaj un alt glas vrednic, dintr-o familie nobilă, a fost și Victor Deleu. Gândul lui i-a însuflețit pe oamenii de atunci și tare bine ar fi să ne însuflețească și pe noi, astăzi, pentru că din nou este nevoie de unitate spre a face România noastră demnă de asemenea mari înaintași. Vom birui, spunea Victor Deleu, pentru că nu sunt atât de înalți Carpații cât ne sunt inimile de înălțate. E o zi specială la Zalău- Biblioteca în sărbătoare de Centenar iar, noi, cei din lumea cărții, am dorit, pentru că aici se adună, oricine ce ar spune, tot ce s-a trăit de-a lungul timpului, ca tot ce trăim în acest an să trasmitem mai departe. Ne-am propus să colindăm prin gânduri, suflete, să ne întâlnim cu oameni frumoși, să ne îmbrățișăm, să ne promitem împreună că cea mai important realizare a mărețului an 2018, este unitate în gânduri, în cugete, în simțiri. Am dorit, așadar, ca 100 de sălăjeni vrednici și frumoși să facă parte din Cartea Mare- Sălaj 2018. Nu întâmplator, întâlnirea noastră este posibilă datorită unui proiect de suflet 100+ Zălăuanii, omagiați de Centenar pe care i-am ales din toate domeniile(…)“, a transmis managerul Florica Pop în cadrul evenimentului. Proiectul a fost posibil cu spijinul Consiliului Județean, al Primăriei și Consiliului Local Zalău.
Parteneri ai activităților din cadrul evenimentului „Biblioteca în sărbătoare de Centenar“ au fos Casa Municipală de Cultură Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, Liceul de Artă Ioan Sima- Zalău.


niciun comentariu