În perioada asta, când ploile au dat atâta apă cât a trebuit ca ciupercile să apară cu miile, sălăjenii şi-au făcut plinul congelatoarelor şi cămărilor cu hribi de vară. Cine a reuşit să câştige bătălia cu somnul, şi au fost câţiva, şi să deschidă ochii cu mult înainte ca soarele să dea semne că se crapă de ziuă, când încă umbrele pădurii sunt sub vraja lunii, a avut toate şansele să vină acasă cu sacul, coşul sau găleata doldora de hribi de vară. Adevărul e că ciupercile s-au făcut atât de multe, anul ăsta, în Sălaj, că şi cei care au lenevit în aşternuturi până la ora nouă, tot au găsit suficient de multe ca să se întoarcă acasă cu traista plină, chiar dacă au cules ce au lăsat alţii. Au fost şi din cei care au lăsat culesul hribilor pentru la toamnă, “că alea îs bune, astea se strică repede şi-s pline de viermi”, şi au ieşit cu găleata după mure pentru sirop şi compot. Chiar dacă nu sunt încă foarte multe coapte, sînt destule, totuşi, pentru câteva borcane de bunătăţi a la bunica. Cât despre ce-a mai fi, asta depinde de cât de tare şi-a lăsat fiecare sufletul şi mintea deschise la frumuseţea naturii, care i-a primit pe toţi şi i-a lăsat să culeagă care ce a vrut.

’Colo, sus, pe coama Meseşului

Coboară alene, cu găleţile pline ochi cu hribi fragezi şi umezi încă de rouă. Mersul liniştit şi faptul că se opreşte, din loc, în loc, pentru a-şi umple gura de mure îi trădează starea de mulţumire a lucrului dus la capăt, cu care e învăţat de mult. Faptul că a fost doar el cu el câteva ore bune, departe de aglomeraţia oraşului, că nu a auzit acolo sus glas de om şi că şi-a umplut tot ce a dus cu el, îi schiţează un zâmbet în obraz. S-a trezit devreme, şi la şase şi-a lăsat maşina în dealul Aghireşului, pentru a lua pădurea la pas. „Am fost până ‘colo, sus, pe coama Meseşului”, şi braţul aruncat în direcţia înălţimii verzi face mai mult decât orice explicaţie. “E plin de ele, dar cele mai bune îs cele de azi noapte, care n-au apucat încă să fie atinse de viermi şi melci. Drumul e chiar bunicel, de ştiam, puteam să intru cu maşina mult şi bine şi-mi umpleam portbagajul, dar n-am fost de câţiva ani şi mi-l aminteam mai rău.” La drept vorbind, între timp, în pădure s-au strâns destul de multe maşini lăsate, care pe unde, în dorinţa de a ajunge cât mai repede, cât mai aproape, cât mai uşor la pălăriile atât de gustoase.

Plin de mure, zmeură, hribi şi mere

„E plin Meseşul de mure, zmeură, hribe şi mere. Nu am văzut încă aşa ceva..“, şi alte două voci ies din pădure cu plasele pline de ciuperci. „Aici e de venit şi după fructe. Nevasta a fi mulţumită, că m-am săturat să o tot aud, că numa’ io nu-i aduc hriboance. Pot merge şi eu liniştit la bere, că după ciuperci nu mă omor. Mai bun îi porcu’, da‘ ei şi la prunci le place mult şi mai mânc şi eu din când în când. De ce să nu mânc, că după bere mere’ orice.“ Şi vocile se îndepărtează sporovăind despre conţinutul plaselor pline, cu gândul la crâşmă şi bere aburindă la halbă. Unii au venit cu toată familia, de la mic, la mare, că unde-s mai mulţi ochi, şi mai multe mâini, mai repede se umple şi sacoşa, plus că unde-s mai multe guri de hrănit şi cantitatea trebuie să fie mai mare. Ba unii au cules aşa cum au apucat, cu noroi, cu viermi, cu melci, ca să le vândă la preţ bun. „Lasă, că le-om curăţa acasă sau şi le-or curăţa ei. Acum nu avem timp de aşa ceva, că vin alţii şi ni le iau din faţă. Nu vezi câtă lume e.“

“Am ieşit după mure, hribele de-amu îs cu viermi”

Un bătrân apare de undeva, de pe o pantă, de pe cealaltă parte a Meseşului, cu o găleată legănându-se uşor pe antebraţ, semn că nu e tocmai plină. Nu e cu hribi, ci cu mure coapte, negre cam până la jumătatea recipientului. „Ia, am venit şi io după mure. Da, nu prea îs coapte încă, astea le-am cules cam într-o oră. Om face din ele sirop şi compot, că pentru dulceaţă nu prea îs bune că au prea mulţi sâmburi, şi la dinţii noştri… După hribe nu vin decât la toamnă, hribele de-amu îs pline cu viermi şi se strică repede. Alea de toamnă-s adevărate. După ce le strâng, le tăiem aşa mai mărunt şi le atârnăm pe aţă sus, în pod, la căldură, să se usuce repede şi să nu putregăiască. Altfel n-am făcut nimic. Io am venit pe jos de acasă, n-avem noi maşină şi din astea.“

Şi fiecare cu povestea lui, în funcţie de cât de iute a fost la trezit şi norocos la găsit, că, vorba unuia, după hribi trebuie umblat, că nu îs de ici de acolo să crească pe toate gardurile.